Autorităţile locale din Polovragi în frunte cu primarul Gheorghe Epure au reuşit să finalizeze unele lucrări de investiţii, lucrează în prezent la altele, şi au depus spre finanţare alte proiecte.
O astfel de investiţie este "Modernizarea unor dumuri săteşti", pe o distanţă de aproximativ 6 kilometri. Valoarea acestei investiţii se ridică la suma de 6.028.937 lei, iar finanţarea a fost obţinută prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală- P.N.D.L..
De asemenea, tot prin cadrul acestui Program a fost posibilă şi "Extinderea Reţelei de Canalizare Menajeră în satul Polovragi", în valoare de 614.780 lei.
Tot în cadrul acestui proiect, U.A.T. Polovragi are mai multe proiecte depuse şi anume: Extinderea reţelei de canalizare, modernizarea drumurilor săteşti, construirea unui Complex Sportiv ce va avea în componenţa sa un teren de baschet, unul de volei şi unul de tenis, un Centru Meştesugăresc şi tradiţii polovrăgene, precum şi modernizarea sistemului de iluminat public prin instalarea unor lămpi cu led.
Polovragiul are proiecte şi la Compania Naţională de Investiţii:
Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social- Subprogramul "Lucrări în primă urgenţă, Eficientizarea şi Modernizarea Sistemului de Iluminat Public în comuna Polovragi, satele Polovragi şi Racovita şi construirea unui Complex Sportiv.
Pe măsura 7.2, primarul Gheorghe Epure doreşte construirea unei grădiniţe cu program prelungit şi alimentare cu apă, precum şi înfinţarea unei reţele de apa uzată în satul Racoviţa.
Epure a mai afirmat că ar fi posibil în viitorul apropiat în Polovragi să ia fiinţă un parc fotovoltaic.
Cătălin Bădescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu