După confruntările cu F.M.I,, mai-marii C.E. Turceni au rămas total dezamăgiţi. Surse din cadrul unității au declarat că, în ciuda unui profit foarte bun, reprezentanții societății au fost mustrati pentru că nu au respectat înțelegerile anterioare, cu privire la numărul concedierilor. Directorilor li s-a reproșat că în loc să dea afară 200 de oameni, au trimis acasă doar 120.
Săptămâna trecută, liderul Sindicatului Mine Energie Jilț (SMEJ) Turceni, Adrian Marciuc, spune că doar 113 salariați au fost apţi pentru pensionare, iar alți șapte au cerut să plece cu plăți compensatorii. Acesta a mai spus că în 2012, nu se discuta despre altă disponibilizare, având în vedere parcursul bun al CE Turceni în ultimul an. Administrația și sindicatele sperau că FMI va ajunge la concluzia că monitorizarea CE Turceni nu va mai fi necesară, societatea neavând pierderi. Cu toate acestea, CE Turceni rămâne în monitorizarea FMI, dat fiind faptul că urmează să fie înființat CE Oltenia. Fondul rămâne cu privirea pe societățile de stat, monitorizând inclusiv fuziunea coloşilor din Oltenia în vederea constituirii CEO. Surse autorizate au declarat că foarte multe societăți de stat au fost „certate” de FMI pentru că nu și-au îndeplinit indicatorii: „Reproșul privind CE Turceni a fost că nu au fost dați afară 200 de oameni, așa cum era stabilit, fiind concediați mai puțini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu