C U R T E A D O M N E A S C Ă P I A T R A - N E A M Ţ

 Situată pe un mic platou ce domină centrul oraşului, Curtea Domnească de la Piatra Neamț este amintită prima dată într-un document emis la 20 aprilie 1491, când Ştefan cel Mare face danie Mănăstirii Tazlău trei sate "Zăneştii, Stolnicii şi Faurii pe Bistriţa, mai jos de gura Cracăului". Se pare că totuşi ea este anterioară acestei date, deoarece într-un act din 7 mai 1475, hotarul ocolului său este deja stabilit şi, ţinând cont că unul dintre satele ocolului este dăruit încă din 5 februarie 1468, putem considera că începuturile Curţii Domneşti de la Piatra se situează între anii 1468 şi 1475.

Se poate presupune că iniţial construcţiile nu au fost de mare amploare, după cum rezultă din cercetările arheologice întreprinse între anii 1954-1955, acestea realizându-se abia după 1480. Datorită faptului că din vechile edificii nu s-au mai păstrat decât puţine elemente, este greu de estimat alcătuirea constructivă a acestui ansamblu arhitectural. S-au mai putut identifica o parte din pivniţele casei domneşti (lângă clădirea Colegiului "Petru Rareş", unde de altfel s-a şi amenajat un punct muzeal) şi fragmente din latura sudică a zidului de incintă. Săpăturile au scos la iveală colţul de nord-vest al pivniţelor palatului, cuprinzând o încăpere de acces, un coridor lung şi patru galerii. În pivniţă se pătrundea printr-un gârlici cu 12 trepte de stejar.

Încăperea, dreptunghiulară, era acoperită cu o boltă semicilindrică din cărămidă şi comunica cu coridorul printr-o uşă prinsă în stâlpi de piatră cioplită. Coridorul (lung de 11 m) era şi el acoperit cu o boltă din cărămidă şi blocheţi de tuf calcaros, astăzi distrusă. Pivniţa este împărţită în travee prin patru arcade de piatră sprijinite pe stâlpi.

Curtea şi-a îndeplinit funcţiile specifice până în secolul al XVII-lea apoi, treptat, rolul ei s-a diminuat.

Calitatea şi bogăţia materialului arheologic descoperit indică faptul că această curte s-a bucurat totuşi de o atenţie deosebită din partea ctitorului său: cahle şi cărămizi smălţuite, fragmente de vase, obiecte de metal, monumentalitatea arhitecturală şi calitatea construcţiilor. Din datele oferite de cercetările arheologice, coroborate cu documentele vremii, rezultă că epoca de maximă folosire a Curţii Domneşti a constituit-o secolul al XVI-lea. Procesul de înstrăinare a satelor a dus la destrămarea ocolului şi la diminuarea rolului politico-administrativ, astfel că episcopul catolic Bandini, care vizitează târgul Piatra în 1646, nici nu mai consemnează existenţa curţii.

Procesul de înstrăinare şi degradare a construcţiilor este din ce în ce mai accentuat în sec. XVIII, astfel că la începutul secolului XIX Crupenschi Poloboc cumpără de la obştea târgului chiar locul Curţii Domneşti, construindu-şi aici o locuinţă impresionantă, fapt ce a afectat rămăşiţele vechii curţi. Ridicarea actualului local al Colegiului "Petru Rareş" şi construirea străzii "Ştefan cel Mare" au definitivat acţiunea de distrugere a ceea ce mai rămăsese din fosta Curte Domnească. S-a mai păstrat, doar biserica, cu hramul "Sf. Ioan Botezătorul" (construită între anii 1497-1498).

Colecţia muzeală "Curtea Domnească" a fost inclusă în circuitul expoziţional al Complexului Muzeal Judeţean Neamţ în anul 1986. Expoziţia cuprinde materiale tridimensionale arheologice şi documentare din Evul Mediu descoperite în zona Curţii Domneşti, dar şi în alte puncte de pe raza municipiului Piatra-Neamţ.

Biserica Domnească "Sf. Ioan Botezătorul"

Biserica Domnească "Sf. Ioan Botezătorul" a fost zidită între anii 1497-1498, după cum rezultă din pisania din stânga uşii de la intrare.

Construcţia măsoară 25,90 m în lungime, 8,10 m în lăţime în dreptul pronaosului, având o înălţime de 11,30 m (până la streaşină), fiind cel mai valoros edificiu al Ansamblului arhitectural din epoca lui Ştefan cel Mare.

Împreună cu cele de la Borzeşti şi Războieni, această biserică se distinge prin structurarea interioară aparte, prin forma şi stilul rafinat ce se formează şi care se va numi stil moldovenesc. Caracteristică tipului constituit la sfârşitul secolului al XV-lea, ea este o îmbinare între construcţiile cu plan dreptunghiular şi bolţi semicilindrice şi cele cu plan trilobat şi turlă pe naos. Dar în acelaşi timp, prin cele două nişe laterale ale naosului se anticipează unele rezolvări arhitecturale ale veacului următor, ce vor deveni reprezentative în cazul bisericilor de la Arbore, Reuseni şi Dobrovăţ.

Intrarea în biserică se face printr-un portal de piatră, de factură gotică, creaţie cu totul remarcabilă prin îmbinarea unor elemente comune epocii, cu altele de certă originalitate. Torurile marginale, separate prin cavete adânci, se nasc din cunoscutele baze cilindrice sau prismatice, îngrijit ornamentate cu decor stilizat de incizii geometrice, caneluri şi frunze. Procedeul apare ca un laitmotiv în practica arhitecturală a epocii dar amplasarea unui decor sculptural pe întreg timpanul portalului constituie un caz mai puţin obişnuit în ansamblul ctitoriilor lui Ştefan cel Mare, cu atât mai mult cu cât este vorba de un motiv ornamental ce reprezintă o transpunere a modelului din piatră traforată, caracteristic ferestrelor cu menouri.

Interiorul este împărţit după sistemul devenit clasic, în pronaos, naos şi altar. În urma unei intervenţii recente, ţinând de necesitatea măririi spaţiului interior, s-a practicat o deschidere mare în zid, terminată cu un puternic arc transversal. Ancadramentul de piatră al uşii despărţitoare, ornamentat cu baghete încrucişate, motiv foarte uzitat în acea perioadă, este astăzi amplasat în exterior, pe latura de nord a incintei.

Pronaosul este acoperit cu două calote sferice, dispuse în filă, separate printr-un mare arc transversal din piatră, care împreună cu arcele dublouri longitudinale, preia împingerile bolţilor şi le descarcă prin intermediul unor console bine marcate în pilaştrii de piatră de talie, cu retrageri şi muchii teşite. Un perete masiv despărţea pronaosul de naos.

Naosul este împărţit în trei travei, separate prin două arce dublouri transversale. Traveele transversale sunt acoperite cu bolţi semicilindrice. Traveea centrală prezintă o boltă de forma unei calote sferice, sprijinită pe arce oblice cu pandantivi, după sistemul moldovenesc specific epocii lui Ştefan cel Mare. În naos, două abside practicate în grosimea zidului se regăsesc marcate în exterior prin rezalituri puternice, flancate de contraforturi, acoperite cu o copertină din piatră de talie, care urcă până la înălţimea naşterilor bolţilor.

Absida altarului are forma uzuală semicirculară , fiind boltită în sfert de sferă, cu o singură fereastră centrală situată pe axul navei.

Vechea catapeteasmă nu se mai păstrează, iar cea actuală a fost montată cu prilejul lucrărilor din 1868-1873, fiind sculptată de "Gherasim monahul şi Tănase săpătorul" şi zugrăvită de către pictorii Panaite Mavrodin şi C.V. Basarab "după modelul de la Agapia".

Dacă ornamentaţia bisericii a fost sau nu întregită prin zugrăvirea interioarelor, este foarte greu de precizat astăzi. Chiar dacă nu s-a realizat o pictură murală în timpul vieţii ctitorului, este foarte probabil ca vreunul dintre urmaşii săi să se fi îngrijit de acest lucru.