duminică, 18 decembrie 2011

“LACRIMĂ” A FOST ARESTAT


Lucrătorii Serviciului de Investigaţii Criminale au emis ordonanţe de reţinere pe numele a doi tineri, suspectaţi de comiterea a două infracţiuni de distrugere prin incendiere. Cei doi i-au l-au ajutat pe Alexandru Păunescu, tânărul care, în urmă cu aproape o săptămână, a incendiat maşina lui Vasile Ruşeţ, un apropiat al lui Coco Păun, dar şi maşina care aparţine unui prieten de-ai lui Ruşeţ.
Continuând cercetările în cazul privind distrugerea celor două autovehicule, incendiate în data de 7 decembrie, pe raza municipiului Târgu-Jiu, poliţiştii de investigaţii criminale,  au stabilit că suspectul Alexandru Păunescu, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în prezent cercetat în stare de arest preventiv, a fost ajutat la comiterea faptelor de alţi doi tineri. Poliţiştii i-au identificat pe cei doi suspecţi, unul în vârstă de 22 de ani şi celălalt de 18 ani, ambii din municipiul Târgu-Jiu, iar marţi, urmare a probatoriului administrat, au emis pe numele acestora ordonanţe de reţinere pe timp de 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de distrugere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu