sâmbătă, 10 martie 2012

FLORIN PAVEL, ESTE SUSŢINUT DE “U.S.L.”

Primarul comunei Peştişani, Florin Pavel şi-a lansat oficial candidatura pentru un nou mandat în fruntea acestei localităţi de pe malul Bistriţei. Sărbătoarea de la sfârşitul săptămanii trecute a fost dublă, întrucât tot cu această ocazie a fost inaugurat şi primul sediu al „Uniunii Social Liberale” din Gorj. Tot cu această ocazie, s-au risipit şi unele speculaţii apărute în presă, conform cărora Florin Pavel nu ar mai beneficia de susţinerea „U.S.L.”.
Centrul comunei Peştişani a fost foarte animat duminica trecută de oamenii veniţi din toate satele localităţii pentru a-l susţine pe actualul primar în lupta sa pentru nou mandat, dar şi pentru a sta de vorbă cu senatorul Toni Mihail Greblă, cu preşedintele „P.N.L.” Gorj, Dian Popescu, cu fostul deputat Scarlat Iriza, cu preşedintele Obştei Peştişani, Ion Poenaru şi de asemenea cu primarii din localitaţiile Bumbeşti-Jiu, Runcu şi Câlnic.
Şedinţa festivă a fost deschisă de primarul Florin Pavel care a prezentat invitaţii, a făcut referire la inaugurarea sediului U.S.L. , şi a afirmat că se bucură de sprijinul organizaţiilor judeţene ale Uniunii Social Liberale”.
Preşedintele „Obştei Peştişani” Ion Poenaru a afirmat că Florin Pavel va beneficia de toată susţinerea sa şi de asemenea că „U.S.L.”  Peştişani are o strategie foarte bine pusă la punct pentru caştigarea alegerilor locale din vară.
Un discurs deosebit de important a avut senatorul Toni Greblă care a afirmat că România se va prăbuşi în mod sigur dacă actuala clasă politică nu va fi înlăturată.
Conform lui Greblă, „P.D.L.”-ul v-a face tot posibilul pentru a frauda aceste alegeri şi pentru a rămâne la putere.
Senatorul gorjean a mai afirmat că organizaţia pe care o reprezintă trebuie să se mobilizeze la maxim pentru a convinge oamenii să vină la urne, întrucât dacă acest lucru se v-a întâmpla, alegătorii vor şti în mod sigur unde să pună ştampila de vot pentru ca România sa scape de “jugul portocaliu’’.
Atât Florin Pavel, cât şi colegii săi primari, au afirmat în discursurile lor, că sunt aproape siguri că “U.S.L.” va câştiga aceste alegeri, mai ales că localităţiile unde sunt primari uselişti, sunt cu mult peste acelea unde au condus edili pedelişti.
Şi perioada următoare va fi bogată în astfel de evenimente, întrucât, vor mai fi inaugurate sedii „U.S.L.” şi în alte comune din Gorj.

A consemnat Cătălin Bădescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu