Mânăstirea Putna

- partea a treia -

Muzeul mânăstirii

Muzeul Mânăstirii Putna este poate cel mai bogat şi valoros din ţară, păstrând multe obiecte de la Ştefan cel Mare, mânăstirea fiind renumită prin tezaurul său de broderii, ţesături, manuscrise, argintărie, obiecte de cult.

Muzeul Mânăstirii Putna, reamenajat în anii 1976 şi 2004, se află în partea de vest a incintei, alături de Paraclis. Aici se păstrează o parte din tezaurul artistic şi istoric al mânăstirii, constând în manuscrise (Tetraevanghele, Psaltiri, cărţi de învăţătură, Leastvite, Psaltichii) şi broderii realizate în atelierele mânăstirii (epitafuri, acoperăminte pentru sfintele vase, pocrovete, dvere, valuri de tâmplă, acoperăminte de morminte, veşminte preoţeşti), cărţi de cult şi de învăţătură, odoare bisericeşti (sfinte vase, cruci ferecate, icoane, cadelniţe, candele), obiecte din ceramică, etc.

Printre odoarele de mare preţ se numără icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului adusă, după tradiţie, din Constantinopol în 1472 de către Doamna Maria de Mangop, soţia Sfântului Voievod Ştefan şi craniul Sfântului Ierarh Ghenadie, mare făcător de minuni, ferecat în argint aurit şi dăruit mânăstirii de ctitorul ei în anul 1488.

Necropola domnească

Concepută de la început ca necropolă domnească, biserica Mânăstirii Putna adăposteşte paisprezece morminte din care trei sunt voievodale, aparţinând familiei Muşatinilor. Lucrat din porunca sa, cu doisprezece ani înainte de strămutarea la veşnicele locaşuri, mormântul Binecredinciosului Voievod Ştefan se află în partea de sud a gropniţei.

Alături este mormântul Doamnei Maria Voichiţa (†1511). Pe latura de nord se află alte trei morminte: cel al Doamnei Maria de Mangop (†1477) şi ale fiilor Bogdan (†1479) şi Petru (†1480).

Pronaosul adăposteşte mormintele Domnitorului Bogdan al III-lea (†1517) - fiul lui Ştefan, al Mariei (†1518) - fiica, al Domnitorului Ştefăniţă (†1527) - nepotul lui Ştefan şi cel al Doamnei Maria (†1529) - soţia lui Petru Rareş.

În pridvor se află mormântul mitropolitului Moldovei Teoctist I (†1477), cel care l-a uns ca Domn pe Ştefan cel Mare la locul numit Direptate, iar în partea opusă sunt mormintele mitropolitului Iacov Putneanul şi ale părinţilor acestuia, Adrian Ieroschimonahul şi Mariana Monahia.

După tradiţie, în exteriorul bisericii, partea sudică, lângă Sfântul Altar, se află mormântul Sfântului Ierarh Ilie Iorest, călugăr putnean ajuns mitropolit al Ardealului, unde a mărturisit credinţa ortodoxă în vremea prigoanei calvine. Revenit la Putna după ani grei de temniţă, s-a mutat către cele veşnice la 12 martie 1678.

Lângă acesta se află cripta Mitropolitului Isaia Balosescu, cel care a construit la sfârşitul secolului XVIII, la Cernăuţi, celebrul Palat Mitropolitan al Bucovinei, transformat astăzi în Universitate.

Mânăstirea Putna - locul în care rugăciunea a scris istorie

Dotată de la început cu atelier de caligrafie - scriptorium (în care călugării, instruiţi în şcoala vestitului caligraf Gavriil Uric de la Mânăstirea Neamţ, copiau cărţi de cult şi din scrierile Sfinţilor Părinţi), cu atelier de broderie (în care se lucra cu fir de aur şi de argint, cu mătăsuri scumpe şi pietre preţioase) şi cu o celebră şcoală de muzică psaltică condusă de Eustatie Protopsaltul, Mânăstirea Putna va deveni în scurt timp un renumit centru al artei şi culturii medievale sud-est europene în secolele XV-XVI.

Mai târziu, viaţa duhovnicească, culturală şi artistică a mânăstirii a avut din nou o perioadă de mare înflorire în timpul păstoririi mitropolitului Iacov Putneanul.

Pentru români, Mânăstirea Putna nu reprezintă numai rugăciune, artă sau cultură, ci şi o pagină din istoria vie a neamului. Nume ca Ioan Slavici, Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu, A. D. Xenopol, Mihail Kogalniceanu trezesc şi astăzi amintirea marii serbări de la Putna (14-16 august 1871) ocazionată de împlinirea a 400 de ani de la sfinţirea bisericii mânăstirii. Atunci Mihai Eminescu a rostit cuvintele: "Să facem din Putna Ierusalim al neamului românesc şi din mormântul lui Ştefan altar al constiinţei naţionale".

Pe urna votivă depusă atunci pe mormântul Sfântului Voievod Ştefan se află inscripţia: "Eroului, învingătorului, aparătorului existenţei române, scutului creştinătăţii, lui Ştefan cel Mare, Junimea Română Academică, MDCCCLXX".

Păstrarea conştiinţei de neam în timpul ocupaţiei austro-ungare s-a manifestat şi în 1904 când întreaga Bucovină, la iniţiativa lui Eudoxiu Hurmuzachi şi a altor intelectuali români, a comemorat 400 de ani de la trecerea la cele veşnice a slăvitului Voievod Ştefan cel Mare, care a fost "glasul istoriei noastre, al unui neam viteaz şi nedreptăţit" (P.P.Panaitescu).

Evlavia românilor, înrădăcinată de veacuri faţă de marele ctitor de locaşuri sfinte, a făcut ca actul canonizării Sfântului Ştefan ce Mare, în iunie 1992, să fie doar o recunoaştere oficială a cultului popular păstrat cu sfinţenie atâtea veacuri.

"Om ales de Dumnezeu", "apărător al dreptei credinţe", "ocrotitorul celor năpăstuiţi", "stâlp neclintit al răbdării", "neînfricat ostaş al lui Hristos", marele Voievod a fost şi rămâne în conştiinţa poporului ca "părinte al neamului românesc".

Sfinţenia Voievodului rămâne dovedită peste veacuri şi de strânsele sale legături cu marii duhovnici ai timpului: Sfântul Ghenadie, Simeon stareţul de la Pangarati şi mai ales cu Sfântul Daniil Sihastru, în a cărui chilie a găsit totdeauna mângâiere, sfat şi ajutor.

Obştea mânăstirii

Mânăstirea Putna este ridicată pe o veche vatră sihăstrească, fapt dovedit şi de cercetările arheologice. La numai o jumătate de metru sub temelia vechii Case Domneşti s-au găsit oseminte "galbene şi frumoase" cu mireasmă de sfinte moaşte, a cinci călugări care s-au nevoit aici cu peste un secol înainte de întemeierea Mânăstirii Putna.

Prima obşte a fost formată în anul 1466 din călugări aduşi de la Mânăstirea Neamţ, conduşi de Arhimandritul Ioasaf, cel dintâi stareţ al Putnei. De atunci şi până în prezent viaţa monahală s-a desfăşurat fără întrerupere, în pofida ocupaţiei străine şi a prigoanei comuniste.

Pentru creştini Putna a fost şi rămâne o cetate a rugăciunii şi duhovniciei, unde generaţii întregi de monahi s-au nevoit să ajungă la desăvârşire, la cunoaşterea lui Dumnezeu.

(sfârşit)