sâmbătă, 19 mai 2012

România se îndreaptă spre un nou val de recesiune

Economia a intrat în recesiune tehnică. Analiştii economici anticipează că datele de pe primul trimestru privind produsul intern brut (PIB), vor indica a doua scădere succesivă faţă de trimestrul anterior. Aceste estimări plasează creşterea economică, din anul 2012, în jurul procentului de 1%, valoare ce se află sub nivelul prognozat de Fondul Monetar Internaţional (F.M.I.), de 1,5%.

Opiniile analiştilor se îndreaptă spre acelaşi punct, şi anume, spre o scădere a PIB-ului, ajustat sezonier în primul trimestru faşă de trimestrul anterior. Estimările acestora se învârt în jurul valorilor de -0,2% şi -0,3%. Având în vedere faptul că în trimestrul IV al anului 2011, PIB-ul a suferit o scădere de 0,2%, ca serie ajustată sezonier comparativ cu perioada iulie - septembrie, economia va fi considerată în recesiune tehnică. Această situaşie reflectă două trimestre consecutive de micşorare a produsului intern brut faţă de trimestrul precedent.
Dacă ar fi să analizăm trimestrul I al acestui an în comparaţie cu acelaşi trimestru al anului precedent, am observa o creştere a valorii PIB-ului, estimările analiştilor variind între 1 și 1,4%. Creşterea prognozată de noi pe T1 este 1,4% faţă de T1 2011. Pe date ajustate sezonier, anticipăm o contracţie mai mică de 0,3% a PIB în T1 2012 faţă de T4 2011. Dacă excludem din calcul agricultura, dinamica PIB în T1 2012 faţă de T4 2011, ar putea fi pozitivă. În T1 2012, producţia industrială a fost mai slabă decât am anticipat din cauza vremii nefavorabile din februarie şi a cererii mai slabe din zona euro. Grupul UniCredit anticipa stagnarea economiei zonei euro în T1 2012. Cererea internă a fost motorul creşterii economice în T1 2012, vânzările cu amănuntul peste aşteptări compensând contribuţia negativă a industriei. În acelaşi timp, investiţiile în infrastructură au ajutat sectorul construcţiilor să crească, în ciuda scăderii activitităţii în construcţiile de clădiri.”, a declarat Dan Bucşa, economist-şef al UniCredit Țiriac.
În acest an, din pricina deteriorării activităţii economice din toate sectoarele, analiştii economici se aşteaptă la o creştere de aproximativ 1%, această valoare reprezentând o scădere de 0,9% comparativ cu trimestrul IV al anului precedent. “În termeni anuali, însă, ne așteptăm la o creştere de circa 1%, în scădere de la 1,9% în T4 2011, ca urmare a deteriorării activităţii economice pe toate sectoarele. Condiţiile meteo extreme, precum şi deteriorarea cererii externe au fost principalii factori negativi.”, a firmat Cătălina Molnar, economist în cadrul RBS.
Analiştii Băncii Comerciale Române (BCR) sunt de acord cu prognozarea acestei intrări a României în recesiune tehnică, datele ajustate sezonier privind estimarea PIB-ului din primul trimestru indicând o valoare de -0,2% şi de +1,3% la nivel anual.
                                                                     Redactor Diana Țacu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu