Dezinteresul Mitropoliei Olteniei pentru bisericile de lemn gorjeneşti şi consecinţele asupra patrimoniului cultural naţional

În toate mediile culturale este cunoscut şi acceptat faptul că, Biserica Ortodoxă Română a fost una dintre instituţiile care a contribuit în timp la formarea şi consolidarea patrimoniului identitar al poporului român.

Parte a acestui patrimoniu care conferă identitate naţiunii române, sunt şi monumentele istorice de factură ecleziastică (ansambluri mănăstireşti, biserici din lemn şi zid, etc.), care în prezent se află în proprietatea şi administrarea unităţilor cultice ale B.O.R.

Ceea ce este greu de înţeles, este dezinteresul mai marilor Mitropoliei Olteniei, pentru demararea şi accesarea unor programe de conservare şi restaurare a acestor monumente istorice de valoare excepţională, aceştia fiind interesaţi doar de reabilitarea lăcaşelor de cult cu acces la public sau de edificarea altora noi, unele de dimensiuni faraonice.

Interesându-mă ce proiecte investiţionale a iniţiat sau accesat Mitropolia Olteniei, pentru restaurarea bisericilor de lemn gorjeneşti, am constatat, fără mirare, că în prezent sunt preocupări pe acest segment doar pentru construirea unor unităţi de producţie care să aducă profit înalţilor prelaţi, în domeniul conservării şi promovării lăcaşelor de cult patrimoniale fiind un dezinteres total.

Aşa că, la nivelul Mitropoliei Olteniei şi al protoieriilor gorjene, ori nu se ştie, ori nu se vrea, să fie accesate programele guvernamentale care vizează restaurarea şi promovarea bisericilor de lemn – monumente istorice, deşi, de mai mulţi ani, sunt alocate fonduri în acest sens din partea Ministerului Turismului şi Dezvoltării Regionale.

Pentru informarea tuturor prelaţilor de la Mitropolie şi din Gorj, dacă intri pe site-ul Ministerului Turismului afli că prin mai multe hotărâri de guvern a iniţiat încă din 2009 un proiect pentru restaurarea mai multor monumente istorice, între care şi 8 biserici de lemn din judeţul Gorj, situate în localităţile Arcani, Dănciuleşti, Jupâneşti, Leleşti, Scoarţa, Schela, Roşia de Amaradia.

Timp de trei ani consecutiv, Ministerul Turismului şi Dezvoltării Regionale a prevăzut alocarea unor fonduri pentru susţinerea  financiară a proiectului respectiv, dar în condiţiile în care cineva se mai şi ocupă cu accesarea acestora, banii nu vin mură-n gură.

Altfel, în regim obişnuit cred că sunt deja cunoscute lamentaţiile: statul nu ne ajută, primarii nu ne ajută, nu se dau bani pentru biserici, nu avem acte pe biserici, pe pământuri şi clasicul noi facem ascultare de Înaltu, dacă nu ne porunceşte, nu facem.

Mi-ar plăcea să aud, într-o conferinţă de presă, explicaţiile înaltelor feţe bisericeşti despre dezinteresul preoţilor şi al protoieriilor din Gorj pentru accesarea, în colaborare cu administraţiile publice locale şi judeţene, a proiectului investiţional iniţiat de Ministerul Turismului şi Dezvoltării Regionale.

În privinţa stării în care se află bisericile de lemn cu valoare istorico-patrimonială din localităţile menţionate, ar fi util un tur de orizont din partea responsabililor Mitropoliei Olteniei, care se înghesuie prin judeţ numai pe la sfinţiri şi hramuri, pentru a constata dezastrul în care se află.

Nu că situaţia ar fi altfel pentru celelalte 111 lăcaşuri de cult din lemn, dar când şi se oferă posibilitatea, trei ani consecutiv, să iei bani ca să le restaurezi şi tu nu faci nimic, nu mai înţeleg.

În acest caz, primele condiţii pentru accesarea proiectului invocat era ieşirea din imobilismul caracteristic, preocuparea şi interesul pentru reglementarea, cu sprijinul administraţiei publice locale, a situaţiei juridice a obiectivelor de patrimoniu şi a amplasamentelor acestora, documentaţiile de urbanism fiind condiţia pentru dovedirea proprietăţii acestora, pentru că nimeni nu-ţi dă bani să restaurezi ceea ce nu este al tău.

Majoritatea bisericilor, monumente istorice nu au nici în prezent rezolvată situaţia documentelor cadastrale aşa că, oricât de credincioşi şi înţelegători am fi, nu înţelegem nepăsarea superiorilor Mitropoliei Olteniei, faţă de situaţia prezentată, sau în iniţierea unor colaborări concrete cu autorităţile locale şi judeţene pentru accesarea fondurilor care, în caz contrar, se vor pierde pentru al treilea an succesiv.

              Poate ar trebui ca şi în acest caz Biserica să dea dovadă de implicare pentru salvarea monumentelor pe care le administrează, parte fundamentală a identităţii naţionale româneşti, pentru că rolul şi valoarea istorică ale instituţiei nu vor fi probate cu catedralele şi construcţiile megalitice demarate astăzi.