REFLECŢII ŞI MAXIME

- Poetul:... (cel) a cărui luptă tinde să deschidă căi noi în universul interior şi exterior. (G. Apollinaire)

- Neajunsul, când e vorba de poezie, este de a voi să edictezi legi, să întocmeşti un cadastru, să tragi frontiere; poezia îşi râde de toate şi renaşte întotdeauna, mai ales acolo unde se decretase că nu există.

- ... Dacă ar fi numai atâta, copie şi stenografie, realismul n-ar fi putut nicicând întemeia o şcoală literară, n-ar fi însemnat nimic. Realismul e o inspiraţie. Ceea ce-i face tot preţul e tocmai transparenţa lui neîncetată, sunt figurile, vizibile cu mintea, pe care gândirea le descrie în interiorul lui, strict geometrizant... Natura dă materia; omul o stilizează.

- Cred că nu mai e nevoie să spunem că poezia e o necesitate a sufletului fiecăruia, în orice direcţie s-ar manifesta. E povara dulce sau amară a fiecăruia dintre noi. Mai rămâne a se descifra cum trebuie poezia scrisă, cu deosebire acea zisă poezie care mă întristează şi care seamănă mai mult cu proza fără cap şi sfârşit – şi din nefericire fără substanţă.

- A scrie nu e divertisment. Mucenicie, răbdare, abnegaţie şi multe renunţări.

- Poezia păstrează sufletelor care se împărtăşesc cu ea, în munca profesională a inginerului, a medicului, a avocatului, acea tinereţe a naivităţii scumpe şi de încrederi în viaţă şi în purtătorii vieţii...

- Ea (poezia) face posibilă rezonanţa intelectuală şi suavitatea existenţei, înlătură scepticismul care prăbuşeşte pe oameni, garantează culturii o împrospătare continuă, şi omului, locuitor al unui mare miracol zilnic mai întins, facultatea de a-l simţi.

- S-ar putea spune că (poezia) e umbra vieţii trăite, e umbră ascunsă în frumuseţi grăite...

- Poezia e presimţire, bănuială, incertitudine şi aproximativ...

- Ce ar fi poezia? Ecoul vieţii noastre simţite şi nemărturisite, confidenţa secretului nostru necunoscut, lucrul lacrimilor şi al suspinelor noastre făcute, căruia i se cuvina marea discreţie a vieţii dinlăuntru.

- Scriitorul vine pe lume cu un contract semnat cu eternitatea. (T. Arghezi)

- Arta, fie că desăvârşeşte ceea ce natura nu a putut duce la bun sfârşit, fie că imită ceea ce a finalizat.

REFLECŢII ŞI MAXIME

- Amintirea majorităţii oamenilor e aidoma unui cimitir părăsit în care zac, fără să li se aducă cinstire, morţii pe care au încetat să-i mai iubească. Orice durere prelungită e o insultă la adresa omeneştei uitări. (Marguerite Yourcenar)

- Lectura este pentru mine ceea ce este antrenamentul pentru trup.

- Cărţile sunt moştenirea pe care un mare geniu o lasă omenirii şi care sunt transmise din generaţie în generaţie, ca dar pentru urmaşii care nu s-au născut încă. (J. Addison)

- Orice creaţie adevărată e o sporire a vieţii.

- Pentru un scriitor, idealul ar fi ca el, ca om, să nu rămână niciodată în urma insului realizat de el artistic. Omul şi autorul să mergă mână-n mână. Viaţa individuală a omului să acopere pe a eroului ce ni-l dă ca pildă.

- Pentru creaţia literară e nevoie de talent, de sinceritate, de onestitate; de trăirea intensă a scriitorului în frământările societăţii contemporane lui, de simpatia adâncă, din convingere, faţă de laturile de lumină, ale acelor frământări, sau de antipatie tot atât de adâncă faţă de laturile de umbră ale ei.

- O operă literară care nu adaugă nimic la gândul nostru, la simţirea şi voinţa noastră, la bucuria noastră de viaţă, cred că e zadarnic scrisă, zadarnic citită.

- Nu există artist conştient care să nu ştie ce vrea când lucrează la o operă de artă. Dacă aşa-numita tendinţă în artă se reduce la această voinţă conştientă, nu există operă de artă fără tendinţă.

- Creaţia artistică e mijloc de cultură, nu de civilizaţie. Ea trezeşte şi întăreşte puterile spirituale ale omului, şi prin aceasta contribuie la desăvârşirea lui...

- Arta îl face pe om mai om, mai uman, mai stăpân pe instinctele primare, şi aşa, mai destoinic să-şi umanizeze viaţa sa şi a societăţii...

- Această umanizare a omului e strict necesară să meargă mână-n mână cu sporirea mijloacelor de civilizaţie...

- Omul civilizat dar incult, în înţelesul ce-am arătat, cu mijloacele de distrugere moderne, e neasemuit mai primejdios decât locuitorii peşterilor cu securile lor de piatră.

- (Scriitorul) este o coardă mai simţitoare şi mai vibrantă a sufletului poporului, şi poate exprima mai puternic năzuinţele societăţii, simţind mai adânc şi virtuţile care pot ridica un popor, şi slăbiciunile care îl pot ţine pe loc sau îl pot duce la prăbuşire. (I. Agârbiceanu)