REFLECŢII ŞI MAXIME

- Invidia vorbeşte cu buzele tivite.

- Nu spargeţi vechile statui fiindcă de pe urma voastră nu vor rămâne decât socluri.

- O plantă care provoacă insomnii unora: laurii altora.

- Numai după invidia altora îţi dai seama de adevărata ta valoare. (T. Muşatescu)

- Nu toţi oamenii sunt în stare de lucruri mari, dar toţi sunt mişcaţi în faţa lucrurilor mari. (A. de Musset)

- Invidia: ... tovarăşa de drum a gloriei. (Nepos)

- Cu cât te înalţi mai mult, cu atât mai mic pari în ochii pizmaşilor.

- În laudă e mai multă inoportunitate ca în dojană.

- Există o nevinovăţie în admiraţie; aceea a omului ce nu s-a gândit, încă, că ar putea fi şi el admirat într-o zi... (Fr. Nietzsche)

- Nu te iartă oamenii când ai aerul că te deosebeşti de ei. (Hortensia Papadat-Bengescu)

- Linguşitorul: ... cel ce spune, fără să le gândească, lucruri pe care cel linguşit le gândeşte, fără să le spună. (G. Papini)

- Ne înspăimântă gândul că uneori admiraţiile cele mai sincere pe care le stârnim vin din partea acelora care nu ne-au înţeles. (P. Pérez Galdos)

- Se pare că invidiem, mai mult decât pe alţii, pe acei care se înalţă prin propria putere a aripilor lor şi se desprind de cuşca în care ceilalţi rămân închişi. (Fr. Petrarca)

- Să nu smulgi florile care formează coroana.. (Pitagora)

- Cei care merită să fie lăudaţi, suportă mai uşor să fie criticaţi. (Alex. Pope)

- Preţuirea celor pe care îi iubim e un sprijin, chiar dacă această preţuire nu măsoară exacta noastră valoare. (M. Preda)

- Când la fruntea înaltelor statui nu poţi ajunge, le aşterni coroane la picioare. (Propertius)

- Ura ca şi admiraţia sunt un semn de importanţă pentru cel ce este obiectul acestora; un om nu e de o stofă ordinară, când deodată aţâţă şi entuziasm şi ură. (E. Regnault)

- E o dovadă de nobleţe când admiraţia supravieţuieşte prieteniei.

- Elogiile se plasează cum se plasează banii: ca să ne fie restituite cu dobândă. (J. Renard)

- Teme-te de invidia care tace. (A. Rivarol)

- Admiraţia: ... vin generos pentru spiritele nobile. (A. Rodin)

- Nimic nu apropie mai mult sufletele mici, amărâte şi nemulţumite, decât gândul că sunt la fel de neputincioase. (R. Rolland)

REFLECŢII ŞI MAXIME

- Literatura ne dă măsura după care să poată cineva judeca starea culturii unei naţiuni. (G. Bariţiu)

- Să nu-mi mai vorbiţi niciodată de sumbrul Dante!... Un astfel de artist a cântat viaţa sa cu descrierea neliniştilor sale. Nădăjduiesc să nu par că blasfemiez geniul nenorocit dacă spun că Milton lipsit de lumină, Beethoven exclus din regatul sunetelor, Pascal paralizat de boală, Dante alungat din cetate, au fost, între toţi fraţii lor de nenorocire, cei mai bine consolaţi: pentru că e o lume imaginară pe care orbul o vedea, pe care surdul o auzea, în care nevolnicul se mişca şi pe care exilatul o locuia ca pe o Florenţă divină. Cunosc gemetele lor (ele înfrumuseţează lumea) dar este cu toate acestea o consolare de a fi făcut din necazurile lor proprii, remediul durerii umane şi una din soluţiile problemei răului în univers. (M. Barrès)

- Opera depăşeşte istoria, în sensul că nicio epocă istorică nu-i extenuează înţelesurile, ea e eternă nu pentru că impune un sens unic unor oameni diferiţi, ci pentru că sugerează sensuri diferite unui om unic, care vorbeşte mereu aceeaşi limbă simbolică de-a lungul unor timpuri multiple: opera propune, omul dispune.

- Vedeţi-mi cuvintele, sunt limbaj; vedeţi-mi sensurile, sunt literatură. (R. Barthes)

- Pentru a se realiza, viaţa are nevoie de perspectiva artistică. (S. Battaglia)

- Poetul epic trebuie să tenteze ambele destine. Să iubească şi să sufere din toată inima, ca Tasso; să lupte pentru patrie şi să străbată ţările, precum Camões, să interogheze toate popoarele sălbatice şi civilizate, toate monumentele de artă, întreaga natură care se adresează totdeauna cu elocinţă şi claritate unui spirit înălţător, îmbogăţit cu experienţe şi amintiri... Într-un cuvânt, trebuie ca, făcând abstracţie de neînsemnatele foloase ale vieţii şi vanităţii, să jertfească totul pentru glorie.

- Influenţa, puternică şi permanentă, a modului de viaţă asupra talentului creatorului, este un fapt aflat în afara oricăror dubii. (K. N. Batiuşcov)

- Nu e cu putinţă să disociezi poezia de sentimentul omenescului. Ce altceva e arta, dacă nu relevarea omului şi situaţiei sale în universul lucrurilor, al sentimentelor, al societăţii?

- Caracterul peremptoriu de mărturie, conferă artei propriul ei adevăr.

- Arta nu numai că e revelaţia vieţii, dar constituie şi soluţia ei... fără artă, adică fără intervenţia fanteziei, atât viaţa cât şi experienţa ei ar fi incomplete, vane, lipsite de formă.

- Orice literatură care refuză să păşească frăţeşte între ştiinţă şi filozofie este o literatură ucigaşă şi sinucigaşă.

- Absenţa categorică a dreptăţii şi adevărului în artă e totuna cu absenţa artei.

REFLECŢII ŞI MAXIME

- Orice călimară poate deveni un Vezuviu. (H. de Balzac)

- Nu-i judecaţi pe scriitori, fie şi numai pentru faptul că sunt singurele fiinţe pe care-i aşteaptă judecata de apoi.

- Cel mai adânc dintre adevăruri: viaţa copiază arta!

- Marea literatură a tuturor timpurilor a fost o literatură angajată, militantă, partizană, o artă a patosului...

- Arta tuturor timpurilor a fost un testimoniu al pasiunii. O literatură „obiectivă”, liberă de fiorul participărilor la convulsiile vieţii, e un cerc fără circumferinţă şi cu centrul pretutindeni. Poetul situat “deasupra realităţii” e o amăgire, şi rodul muncii o tristă zădărnicie…

- Scriitorul revoluţionar îşi justifică titlul în măsura în care caută şi descoperă legile unei morale în curs de desfăşurare, în măsura în care, înaintea altora, simte ceea ce este încă în gestaţie, şi anunţă cetăţii, cu o clipă mai devreme, ceea ce mâine va deveni o realitate evidentă pentru toată lumea.

- “Adevărurile” sunt multiple, diverse şi contradictorii. Adevărul în artă însă nu poate fi decât adevărul marilor mulţimi creatoare, cele ce clădesc supremul Adevăr al umanităţii: Istoria.

- Arta adevărată cere curaj, îndrăzneală creatoare, originalitate, efortul – plătit, nu rareori, cu grele sancţiuni – de a deschide spiritului căi noi. (A. Baranga)

- Unde istoricii se opresc, pentru că nu mai ştiu nimic, poeţii apar şi ghicesc. (J. Barbey D’Aurevilly)

- În ordinea creaţiei, considerăm fenomenul literar act de conştiinţă şi cunoaştere.

- Repudiem ecuaţia clasică: artă – natură, şi postulăm afirmaţia operei de artă ca suprastructură cerebrală, sensibilizată.

- Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei.

- Am vrut în versificările mele să dau echivalentul unor stări absolute ale intelectului şi viziunii; starea de geometrie şi, deasupra ei, extaza...

- Ca în geometrie, înţeleg prin poezie o anumită simbolică pentru reprezentarea formelor posibile, de existenţă ... există ... undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde se întâlneşte cu poezia. (I. Barbu)

REFLECŢII ŞI MAXIME

- Poetul trăieşte în istorie, într-o epocă dată, într-un spaţiu geografic şi etnic dat; el aparţine acestor ambianţe circumscrise şi le exprimă, dar a exprima în poezie, înseamnă a opera o reducţie în direcţia esenţei, atemporizând temporalul, structurând valorile restructurate, într-un orizont reversivil.

- Acela ce ignorează literatura naţională nu va fi niciodată capabil să se ridice la o adevărată înţelegere a altor literaturi, iar pasiunea de care face paradă va fi doar tristul alibi al unei infirmităţi sufleteşti.

- Poetul universal în sine, devine în propria lui ţară universal şi nu prin traducere, cum îşi imaginează naivii; o traducere te face să pierzi câte ceva din ceea ce ai şi nicidecum nu-ţi poate adăuga ceea ce n-ai avut niciodată.

- Adevăratul cititor e întotdeauna contemporan cu poetul...; el reparcurge de fiecare dată spaţiul interior al poeziei până la momentul creaţiei înseşi, participă de fiecare dată la naşterea ei, atribuindu-i în mod inevitabil propria lui formulă a desăvârşirii. (A. E. Baconsky)

- Orice manifestare literară, estetică în esenţa sa, este socială, prin toate contactele cu diferitele grupe care o pregătesc, o receptează, o condamnă, o absorb. (F. Baldensperger)

- Dacă artistul nu se aruncă în opera sa ca Curtius în prăpastie, ca soldatul la asaltul redutei, fără a cugeta,  şi dacă în acest crater el nu lucrează ca minerul sub o prăbuşire de mal, dacă ţine seama de greutăţi în loc să le biruie, una câte una... el e de faţă la sinuciderea talentului său.

- Dacă diferitele opere ale unei naţiuni alcătuiesc o oglindă în care această naţiune este reflectată în întregime, atunci se poate spune că este hărăzit marilor poeţi să rezume gândirea popoarelor în mijlocul cărora trăiesc, să fie, într-un cuvânt, epoca lor întrupată într-un om.

- A răspândi principii morale în epoca în care trăieşte este scopul pe care trebuie să şi-l propună orice scriitor, pentru că altfel nu ajunge să fie decât un fabricant de amuzamente... Înainte de orice, scopul unei cărţi este să te facă să gândeşti.

- Misiunea artei nu este să copieze natura, ci să o redea.

- Artistul este un misionar; arta este o religie care-şi are preoţii, dar trebuie să-şi aibă şi mucenicii ei.

- Poţi exprima sentimente frumoase fără să  le fi simţit, dar poţi şi să simţi, fără să le poţi exprima.

REFLECŢII ŞI MAXIME

- A citi înseamnă a traduce, şi asta fiindcă nu există două persoane care să aibă aceeaşi experienţă. Un cititor prost e ca un traducător prost; interpretează literar când ar trebui să parafrazeze şi parafrazează când ar trebui să interpreteze literar.

- Unul dintre semnele sigure ale valorii literare a unei cărţi este faptul că poate fi citită într-o mare varietate de moduri. (W. H. Auden)

- Cred în artă, care ne deschide porţile lumii, care ne smulge din punct şi din clipă, care ne cinsfinţeşte... cetăţeni ai cosmosului. (M. Babits)

- Poetul nu trebuie să ne traducă o culoare, ci să ne facă să visăm o culoare. (G. Bachelard)

- În principiu, orice operă de artă validă ne adresează o invitaţie de a colabora cu autorul, căci receptarea nu e un act pasiv, aşa cum o poate sugera termenul consacrat, dar impropriu, de contemplare estetică.

- Talentul nu e decât personalitatea exprimabilă şi exprimată, nu e decât capacitatea unei personalităţi de a se traduce în forme estetice, şi astfel, de a se comunica pe planul artei, zămislind tipare formale caracteristice.

- Poetul nu e un mesager al empireului, coborât printre oameni, fiinţă selenară rătăcită printr-un univers străin, ci este un exponent al pământului, ce se străduieşte să ofere oamenilor o replică a propiilor lor existenţe, restructurată, redusă la esenţa ei, confruntată cu lumea de armonii ideale a căror nostalgie îi devorează ca o pedeapsă fără vârstă şi timp.

- Elevaţia unei poezii rezidă în puterea exercitată de structura ei, de raporturile poetice pe care se întemeiază, şi e în funcţie de contrastul dintre realitatea foarte acuzată a elementelor ei şi gradul de convertire sensibilă realizată de poet.

- Poetul trăieşte în sânul realităţii sale supreme care e condiţia omului şi nu operează cu irealităţi, nu efectuează transferuri onorice. Toate elementele poeziei îi sunt furnizate deci de acest inepuizabil zăcământ pe care nu încetează să-l sondeze şi să-l exprime... Dar expresia nu este oglindire: poezia nu oglindeşte realităţi ci se constituie în altă realitate suprapusă, devine o replică a realului ale cărui date le restructurează anulându-le şi situându-le în raporturi noi şi nebănuite; actul de revelaţie al acestor raporturi este ceea ce numim creaţie poetică.

- Literatura – şi arta în genere – este şi ea o formă de cunoaştere, de investigare a adevărurilor vieţii, dar e o cunoaştere estetică.

REFLECŢII ŞI MAXIME

- Poet – istoric:... datoria poetului nu e să povestească lucruri întâmplate cu adevărat, ci lucruri putând să se întâmple în marginile verosimilului şi ale necesarului. Istoricul nu se deosebeşte de poet prin aceea că unul se exprimă în proză şi altul în versuri, ci pentru că unul înfăţişează fapte aievea întâmplate, iar celălalt fapte ce s-ar fi putut întâmpla. De aceea şi este poezia mai filozofică şi mai aleasă decât istoria, pentru că poezia înfăţişează mai mult universalul, pe câtă vreme istoria mai mult particularul. (Aristotel)

- Viitorul poeziei este nemărginit, căci în poezie, când ea este demnă de destinul ei măreţ, specia noastră îşi va descoperi, pe măsură ce trece timpul, un sprijin din ce în ce mai sigur.

- Marile epoci ale literaturii sunt atât de rare... pentru că la crearea unei capodopere trebuie să concure două forţe: forţa omului şi forţa momentului, omul nefiind deajuns dacă lipseşte momentul.

- Marea problemă a poeziei moderne – o interpretare morală, dintr-un punct de vedere independent, a omului şi a lumii.

- Poezia nu este altceva decât cel mai desăvârşit grai al omului, graiul în care omul ajunge cel mai aproape de posibilitatea de a rosti adevărul. (M. Arnold)

- Când intră arta concretă, iese melancolia, luând cu sine geamantane cenuşii umplute cu suspine negre.

- Arta concretă vrea să transforme lumea, vrea să facă existenţa mai suportabilă, vrea să scape omul de nebunia cea mai primejdioasă: vanitatea. Vrea să simplifice viaţa omului. Vrea să-l identifice cu natura.

- O operă care nu-şi are rădăcina în mit, poezia care nu participă prin profunzimea ei la esenţa universului, nu este decât o fantomă. (H. Arp)

- Poezia ... o revoluţie în om şi în afara lui. (A. Artaud)

- Scriitorul:... conştiinţa activă a naţiunii sale, cu toate implicaţiile practice şi filozofice ale unei responsabilităţi angajate. (M. A. Asturias)

- Scopul poeziei; să-i facă pe oameni în stare să se bucure ceva mai mult de viaţă, sau să o îndure ceva mai uşor.

- Cartea este o oglindă: dacă se priveşte în ea un măgar, n-are cum să se vadă în ea un apostol.

REFLECŢII ŞI MAXIME

- Faptele documentare oferă prilejul, dar nu determină sensul viziunii noastre asupra lumii.

- Metaforele conturează indirect spaţiul poetic, atmosfera emoţională pe care şi-o creează poetul, precum viermele de mătase gogoaşa, în care îşi închide lumea lui de acum; ele indică tensiunea sentimentală ce există între poet şi obiectele sale...

- Niciun obiect nu-şi găseşte locul în cuprinsul poemului, altfel decât prin emoţia în care îl învăluie poetul. Dar toate obiectele ce cad sub această magică aureolă au sentimentul pe care îl degajă poetul în febra creaţiei, indiferent dacă ţin de viaţa lui interioară sau de lumea exterioară, devin transparente în faţa pătrunzătoarei lui vederi intuitive, oferindu-şi sensul...

- Contemplând o realitate circumscrisă sieşi, poetul o pătrunde atât de adânc cu privirea-i sfredelitoare încât reuşeşte să ne dea o intuiţie sentimentală asupra lumii şi vieţii, ridicând prin aceasta umila realitate concretă a existenţei la planul înalt al realităţilor ideale şi al esenţelor. De la viaţă la poezie.

- Poezia nu este o uşurare ori pur şi simplu o efuziune a unui sentiment, ci construire şi creare, cu acest sentiment, a unei structuri... Câţi dintre noi nu-şi potolesc în versuri pornirea de a vorbi despre iubirea lor? Dar aceasta nu are nicio legătură cu poezia. (A. Alonso)

- Artistul ca şi literatul  trebuie să aparţină timpului său: numai cu această condiţie operele lui se vor transmite posterităţii. El trebuie să aparţină ţării sale, numai astfel va fi uimitor. El trebuie să-i exprime opiniile, dacă ţine să fie adevărat şi admirat de gânditori. (Th. Aman)

- În orice operă de artă, artistul expune ceva din sufletul lui; o expresie, un gând, un zâmbet sunt semne ale gândului artistului.

- Artistul nu ne redă niciodată realitatea aşa cum e, ci aşa cum o vede el, prin  prisma idealului său. (P. Andrei)

- A exprima inexprimabilul, a da formă lucrurilor informe ... a trezi prin ritm sensibilităţi adormite, a face din cuvinte un leagăn cu care să adormi durerile altora, a desena un surâs pe o gură ce a uitat poate de mult să râdă, printr-o fericită corespondenţă de imagini sau sunete, şi dintre toate acestea să faci să nască frumosul, pe care să-l dăruieşti contemporanilor tăi, poate fi ceva mai sublim? (D. Anghel)

- Cea mai bună modalitate de a fi clasic şi ponderat e de a fi poetul timpului tău şi de a nu sacrifica nimic din ceea ce au putut să ne înveţe anticii.

REFLECŢII ŞI MAXIME

- Operele de artă... semne viguroase pe care umanitatea şi le face ei însăşi. (Alain)

- Istoria unui gen literar se confundă aproape cu istoria noastră sau, cel puţin, cu destinul nostru. (R. M. Albérès)

- Comori nepreţuite de simţiri duioase, de idei înalte, de notiţe istorice, de crezări superstiţioase, de datini strămoşeşti şi mai cu seamă de frumuseţi poetice pline de originalitate şi fără seamăn în literaturile străine, poeziile noastre populare compun o avere naţională, demnă de a fi scoasă la lumină ca un titlu de glorie pentru naţia română. (V. Alecsandri)

- Cred că poezia, pe lângă neapărata condiţie de a plăcea, condiţie a existenţei sale, este datoare să exprime trebuinţele societăţii şi să deştepte sentimente frumoase şi nobile care înalţă sufletul prin idei morale şi divine. (Gr. Alexandrescu)

- Deosebirile dintre sensurile practice pe care le dăm lucrurilor şi sensul pe care numai poeţii îl găsesc în ele, este că primele sunt sensuri fragmentare, abstracţiuni şi utilizări ale obiectului, izolare şi uz, în vreme ce sensul poetic nu este altceva decât acel răsunet al simţământului întreg şi radical al poetului în faţa lumii şi a vieţii... Sensul îl poartă în sine poetul.

- Cu toate că valabilitatea unei opere este, fără îndoială, în întregime dependentă de capacitatea ei intrinsecă de a produce contemploratorului reacţiei estetice independent de procesul de elaborare prin care a trecut, nu e mai puţin adevărat că această capacitate a operei îşi are corelatul în propria noastră capacitate de a o înţelege...

- O poezie este un mesaj ce porneşte de la un spirit concret şi individual – al autorului, către un altul virtual şi de asemenea individual – al cititorului.

- Fără experienţă de viaţă, care să-i servească drept materie sau material, nu e posibilă nicio operă de artă, nicio construcţie artistică; dar natura operei de artă nu e condiţionată în chip necesar de natura experienţelor de viaţă, artistul menţinându-şi spiritul liber, pentru a forma o nouă lume din acel detritus al propriilor experienţe acumulate de-a lungul întregii sale vieţi, experienţe decantate, aşezate în adâncul inimii... Iar această  lume nouă, ca atare, se datorează în întregime forţelor creatoare ale artistului; este o invenţie, nu un reflex pasiv; un tablou, nu o fotografie; o creaţie liberă, nu un produs condiţionat exterior...

- În operele literare datele experienţei şi ale vieţii sunt preschimbate prin magica alchimie a unui spirit creator liber, faptele documentare neavând o putere de determinare mai mare decât o are paleta pentru pictor, instrumentele pentru muzician ori blocul de marmură pentru sculptor...

REFLECŢII ŞI MAXIME

- Tot omul uită. Aici e poate şi singurul secret al puterii noastre, al înverşunării noastre de a trăi. Omul uită un adevăr, îl caută din nou... îl descoperă.

- Nenorocirea şi durerea ne învaţă sensul vieţii, dar ar fi teribil ca învăţătura aceasta să ne rămână veşnic aici, să ne paralizeze... O uităm ca să avem voluptatea de a mai căuta şi a o mai găsi încă o dată. Aceasta este de fapt toată povestea omenirii. (Cezar Petrescu)

- Amintirea... păstrează, face să dăinuie, recompune neobosită ceea ce timpul a distrus. (H. de Régnier)

- Amintirea e singurul rai de unde nu putem fi izgoniţi. (J. P. Richter)

- O faptă urâtă ne chinuie nu atunci când o săvârşim, ci mult mai târziu, atunci când ne amintim de ea; căci amintirea unei astfel de fapte nu se şterge niciodată. (J. J. Rousseau)

- Adevăratul leac pentru toate este Uitarea, fiica Timpului. (P. P. Rubens)

- Uitarea este leac tuturor durerilor de pe pământ; dar nu toate sufletele oamenilor sunt ca apele care se tulbură, fac creţuri şi se zbuciumă în furtună, iar apoi se alină şi întind un luciu curat, ca şi cum în veci nu le-ar fi răscolit. Uneori durerile aprige lasă în urma lor o drojdie de otravă. (M. Sadoveanu)

- Amintirea... parfumul sufletului. (George Sand)

- A căuta să-ţi aminteşti cu o cât mai mare exactitate vremea care s-a scurs, întâmplările prin care ai trecut în viaţă – atât pe cele bune cât şi pe cele rele – fiind personaj principal în nişte “istorii” exact reconstituite de memorie, iată o acţiune care poate avea, uneori, şi un caracter terapeutic…

- Retrăită, viaţa începe să capete într-adevăr un înţeles şi un sens; hazardul încetează să guverneze faptele. Ceea ce părea disperat şi întâmplător se aşează într-o lumină nouă şi definitivă... (S. Titel)

- Amintirea:... creaţie continuă.

- Memoria este jurnalul intim pe care îl purtăm mereu cu noi. (O. Wilde)

- Amintirea îşi permite anumite libertăţi. Ea lasă anumite detalii la o parte şi le exagerează pe altele, potrivit sentimentului de valoare a obiectelor pe care ea le atinge. (T. Williams)