luni, 31 octombrie 2011

UN OM DEDICAT OAMENILOR

Primarul comunei Stoina, Ioana Buşe a demonstrat tuturor că prin muncă şi seriozitate se poate face treabă excelentă. Drept dovadă stau realizările din această localitate. Primăriţa a pus un accent deosebit pe infrastructură, pe reabilitarea unităţilor de învăţământ, a lăcaşurilor de cult, într-un cuvânt s-a interesat de bunăstarea consătenilor săi.
Acum la Stoina se află în derulare două proiecte şi anume: “Reabilitarea Centrului Civic” ce presupune construirea unei parcări în faţa primăriei şi construirea de trotuare, spaţii verzi şi canalizare tot în faţa primăriei. Lucrările de construcţie ale parcării se ridică la suma de 500 de milioane de lei vechi, în timp ce trotuarele, zonele verzi şi canalizarea vor avea o valoare de execuţie de 400 de milioane de lei vechi.
Cum spuneam mai sus, bisericile au avut o însemnătate deosebită pentru Ioana Buşe. Astfel că biserica de la Stoiniţa a fost reabilitată pe exterior, urmând ca în 2012 să fie reparat şi interiorul acestei biserici. La şcoala primară Păişani şi la grădiniţă a fost rezolvată definitiv problema încălzirii prin introducerea unei centrale termice pe lemne. În curând vor începe lucrările de reabilitare la Căminul Cultural şi astfel se va înlocui tâmplăria şi se va monta parchet. Primăriţa speră să obţină finanţare pentru DC 40 pentru ca acest sector de drum Toiaga-Ulmet-Mieluşei să fie reabilitat. Pentru anul viitor, Ioana Buşe îşi doreşte să poată rezolva problema apei şi a canalizării, printr-un proiect depus pe P.N.D.I.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu