O femeie în vârstă de 34 de ani, din Padeş este suspectată de comiterea infracţiunii de avort autoprovocat. Aceasta a fost denunţată autorităţilor, de către medicii din Târgu-Jiu.
În data de 22 aprilie, o asistentă medicală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu a sesizat autorităţile asupra faptului că fost transferată de la spitalul Municipiului Motru, o femeie din comuna Padeş diagnosticată cu avort autoprovocat. „Pacienta a fost transferată de la Motru prezentând o hemoragie puternică. Am constatat că pierduse o sarcină de 28 de săptămâni care a părut a fi fost provocată.”, a declarat Eugenia Căliman, director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. În urma acestei sesizări, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj şi cu participarea unui medic legist, o echipă formată din poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliţie (I.P.J) Gorj s-au deplasat la domiciliul pacientei pentru a cerceta locul faptei. În urma investigaţiilor efectuate, în grădina din spatele locuinţei a fost găsit îngropat un avorton, ce a fost transportat la morga Serviciului de Medicină Legală din Gorj. Femeia este acum în stare bună, însă a rămas sub observaţia medicilor pentru câteva zile. “Pe timp de spitalizare o să facem cu aceasta o consiliere cu privire la contracepţie. De asemenea ca să nu se mai ajungă la aceste cazuri nefericite, ţin să precizez, că în spital există planing-ul familial care ajută femeile să se informeze cu privire la metoda de contracepţie. La şedinţa de consiliere studentele, şomerele cât şi femeile din mediul rural vor primi gratuit pastile contraceptive”, a mai declarat Eugenia Căliman.
În cazul în care medicul legist va stabili că moartea pruncului s-a datorat unui avort autoprovocat femeia riscă pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni până la 3 ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu