- Literatura ne dă măsura după care să poată cineva judeca starea culturii unei naţiuni. (G. Bariţiu)
- Să nu-mi mai vorbiţi niciodată de sumbrul Dante!... Un astfel de artist a cântat viaţa sa cu descrierea neliniştilor sale. Nădăjduiesc să nu par că blasfemiez geniul nenorocit dacă spun că Milton lipsit de lumină, Beethoven exclus din regatul sunetelor, Pascal paralizat de boală, Dante alungat din cetate, au fost, între toţi fraţii lor de nenorocire, cei mai bine consolaţi: pentru că e o lume imaginară pe care orbul o vedea, pe care surdul o auzea, în care nevolnicul se mişca şi pe care exilatul o locuia ca pe o Florenţă divină. Cunosc gemetele lor (ele înfrumuseţează lumea) dar este cu toate acestea o consolare de a fi făcut din necazurile lor proprii, remediul durerii umane şi una din soluţiile problemei răului în univers. (M. Barrès)
- Opera depăşeşte istoria, în sensul că nicio epocă istorică nu-i extenuează înţelesurile, ea e eternă nu pentru că impune un sens unic unor oameni diferiţi, ci pentru că sugerează sensuri diferite unui om unic, care vorbeşte mereu aceeaşi limbă simbolică de-a lungul unor timpuri multiple: opera propune, omul dispune.
- Vedeţi-mi cuvintele, sunt limbaj; vedeţi-mi sensurile, sunt literatură. (R. Barthes)
- Pentru a se realiza, viaţa are nevoie de perspectiva artistică. (S. Battaglia)
- Poetul epic trebuie să tenteze ambele destine. Să iubească şi să sufere din toată inima, ca Tasso; să lupte pentru patrie şi să străbată ţările, precum Camões, să interogheze toate popoarele sălbatice şi civilizate, toate monumentele de artă, întreaga natură care se adresează totdeauna cu elocinţă şi claritate unui spirit înălţător, îmbogăţit cu experienţe şi amintiri... Într-un cuvânt, trebuie ca, făcând abstracţie de neînsemnatele foloase ale vieţii şi vanităţii, să jertfească totul pentru glorie.
- Influenţa, puternică şi permanentă, a modului de viaţă asupra talentului creatorului, este un fapt aflat în afara oricăror dubii. (K. N. Batiuşcov)
- Nu e cu putinţă să disociezi poezia de sentimentul omenescului. Ce altceva e arta, dacă nu relevarea omului şi situaţiei sale în universul lucrurilor, al sentimentelor, al societăţii?
- Caracterul peremptoriu de mărturie, conferă artei propriul ei adevăr.
- Arta nu numai că e revelaţia vieţii, dar constituie şi soluţia ei... fără artă, adică fără intervenţia fanteziei, atât viaţa cât şi experienţa ei ar fi incomplete, vane, lipsite de formă.
- Orice literatură care refuză să păşească frăţeşte între ştiinţă şi filozofie este o literatură ucigaşă şi sinucigaşă.
- Absenţa categorică a dreptăţii şi adevărului în artă e totuna cu absenţa artei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu