luni, 30 aprilie 2012

Târgu-Jiu „măturat” de căpuşe

 
În Municipiul Târgu-Jiu s-au luat primele măsuri împotriva invaziei căpuşelor despre care se vorbeşte în toată ţara. Vizate au fost toate zonele verzi de pe spaţiile publice.

Miercurea trecută Primăria Municipiului Târgu-Jiu a pus la dispoziţie toate măsurile necesare pentru exterminarea căpuşelor care ameninţă zonele verzi. Astfel mai multe echipe de oameni au dezinsectat toate parcurile din localitate şi zonele frecventate de copii care se întind pe o suprafaţă de 10 hectare. “Din fericire, până la ora actuală, la noi nu s-au înregistrat foarte multe cazuri de muşcături de căpuşe. Este mai mult o acţiune preventivă pentru a proteja oamenii şi copii.”, a declarat Ramona Evulescu, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Târgu-Jiu Deşi nu ştiu ce afecţiuni poate provoca o muşcătură de căpuşe oamenii se  tem de aceste insecte. Nu ştiu ce boli poate provoca muşcătura de căpuşă, însă dacă se ajunge pe mâna unui doctor pentru treaba asta îmi este frică.”, a declarat un târgujian. Substanţa folosită nu a fost toxică şi a fost oferită în mod  gratuit de către firma care colaborează cu primăria pentru dezinsecţia de ţânţari. “Substanţa este foarte puternică însă nu este toxică, iar datorită faptului că iarba nu este mare acestea vor muri mari repede. Dacă va fi nevoie vom da în continuare.”, a mai declarat Ramona Evulescu.  
Redactor Adriana Vulpe

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu