Locatarii blocului 81 din zona 9 Mai ce aparţin de Asociaţia de Proprietari numărul 41 aduc acuzaţii grave foştilor reprezentanţi ai asociaţiei. Aceştia se confruntă cu o datorie de peste 50.000 de lei, sumă pe care, susţin unii dintre ei, că au achitat-o. Conform Aparegio aceştia figurează în sistemul lor cu o datorie în valoare de 40.000 de lei ce s-a acumulat în decursul unui an. “Asociaţia numărul 41 este una dintre asociaţile cu mari probleme de pe lista noastră. Din luna mai a anului trecut şi până în prezent, aceştia au acumulat datorii de aproximativ 40000 de lei de pe urma unor facturi care au fost plătite parţial sau chiar deloc.”, a declarat Tiberiu Albu, director comercial Aparegio.
Problemele au început din luna februarie a anului 2010, când, la iniţiativa lui Bănicioiu Ilie, actualul preşedinte al asociaţiei, s-a organizat o adunare generală în care s-a hotătât formarea unui nou comitet cât şi alegerea unui nou administrator şi preşedinte. Acesta a afirmat că a avut motive întemeiate pentru decizia care a luat-o. “Am constatat nereguli privind creşterea plăţii întreţinerii, aşa că, în anul 2009 am rupt tăcerea solicitând primăriei un control care, în urma efectuării acestuia bănuielile mi-au fost confirmate. Astfel s-a constatat că administratora încasa banii dar nu plătea facturile furnizorilor şi s-au descoperit ştersături în registrul de casă.”, a declarat Bănicioiu Ilie, actual preşedinte al Asociaţiei nr-ul 41. “Ne dădea câte o lingură de apă apoi ne-o lua, ca în Sahara. De un an şi jumătate încasează bani şi nu a plătit un leu la Aparegio, Polaris şi finanţe. Umblă cu fel şi fel de tertipuri al legilor făcute.”, a completat actuala administratoră a cărui nume a preferat să fie sub anonimat. Foştii membrii ai asociaţiei de locatari nr. 41, respectiv preşedintele Purdescu Dorel şi administratorul Coman Domnica, au acţionat în instanţă solicitând anularea hotărârii care a fost luată de către noul comitet. Conform documentelor prezentate de către actualul preşedinte, sentinţa judecătorească a fost definitivă şi irevocabilă în favoarea lui Bănicioiu Ilie, obligând foştii angajaţi să predea documentele şi ştampila. În urma nerespectării deciziei judecătoreşti, Purdescu a fost dat din nou în judecată, la hotărârea judecătorului luată în luna iunie a anului trecut, acesta fiind obligat să plătească daune noilor reprezentaţi ai asociaţiei în valoare de 50 de lei pe zi, până când documentele vor fi predate. Nerespectând nici de această dată legea, Bănicioiu Ilie a cerut instanţei un ordin de executare judecătoresc, pe data de 1 august executorul judecătoresc Traşcă Nicuşor, deplansându-se la domiciliul fostului preşedinte Purdescu. Refuzând şi de această dată să predea atât documentele cât şi ştampila, conform deciziilor judecătoreşti, actuala conducere a fost nevoită să procure o nouă ştampilă. De asemenea, aceştia afirmă că nu pot să îşi desfăşoare activitatea şi să achite datoriile din urmă şi cele prezente doarece Coman Domnica refuză să afişeze listele cu sumele datorate furnizorilor de la Aparegio şi Polaris, continuă să folosească ştampila declarată nulă şi să încaseze sume de bani fără să efectueze plăţi către furnizori şi îşi atribuie salarii fără să presteze nici un fel de muncă. “Deşi am afişat aviziere pe uşi în care am atenţionat locatarii că aceasta a fost scoasă din funcţie, o parte din oameni se duc tot la ea să achite deoarece i-a atras de partea ei. De exemplu în loc să treacă numărul total de persoane care locuiesc într-o garsonieră aceasta trece o singura persoană. ”. Unii dintre locatari au afirmat cele spuse mai sus şi au acuzat-o pe aceasta şi de mită. “Beneficiază de pe urma chiriaşilor, îi trece mai puţin la număr iar banii care îi primeşte îi bagă în buzunar. În timpul proceselor cu domnul Bănicioiu a încercat să mă mituiască spunându-mi că mă scade de la asociaţie dacă depun mărturie în favoarea ei.”, a declarat o femeie. “De când a luat ea în primire asociaţia am avut numai probleme cu apa. Unde s-au dus banii? Dacă de consideră nevinovată de ce nu predă actele?”, a declarat revoltată o altă locatară. Deşi acuzaţiile şi chemările în instanţă între fosta şi actuala conducere continuă, cel mai mult de suferit au locatarii care în următoarea lună vor fi debranşaţi de la apă. “Le-am dat termen de conciliere până pe data de 19 aprilie care deja a trecut, de luna viitoare îi vom sista de la alimentarea cu apă până când vor plăti, iar în caz contrar îi vom chema în instanţă”, a declarat Tiberiu Albu, director comercial Aparegio. Cu toate că am vrut să îi dăm dreptul la replică şi fostei administratore Coman Dominica aceasta a fost de negăsit.
A consemnatAdriana Vulpe

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu