luni, 6 august 2012

Acțiuni de inspecție fiscală efectuate de D.G.F.P.

În semestrul I al anului curent, Direcția Generală a Finanțelor Publice (D.G.F.P.) Gorj a realizat activități de inspecție fiscală unui număr de peste 1000 de contribuabili.

   În vederea verificării modului de evidențiere, calculare și plată a obligațiilor fiscale datorate de către contribuabili, precum și în vederea prevenirii, descoperirii și combaterii actelor și faptelor care au ca efect evaziunea fiscală, în perioada ianuarie-iunie 2012, structurile D.G.F.P. Gorj au efectuat acțiuni de inspecție fiscală la un număr de 1091 de contribuabili. Ca urmare a activității desfășurate în perioada de referință, la bugetul general consolidat au fost atrase sume suplimentare în valoare totală de 22 395 263 lei. De asemenea, pentru deficiențele constatate au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare de 492 650 lei. Ulterior, acestea au fost înaintate organelor abilitate în vederea continuării cercetărilor. Există 83 de sesizări penale pentru un prejudiciu de 18 330 483 lei. Cele mai mari deficiențe au fost constatate în cazul următoarelor domenii: intermedieri în comerțul cu produse diverse, comerț cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun, construcții, transporturi și exploatarea lemnului.

                                                                                      Diana Țacu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu