Acesta va debuta la Târgu-Jiu pe 1 august și se va încheia pe 24 august. În acest an, participanți la tabăra de sculptură vor fi 8 artiști, 3 dintre aceștia fiind străini.
Simpozionul Internațional de Sculptură “Brâncușiană”, ediția 2012 este organizat de către Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”, Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu şi Primăria Târgu-Jiu, în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Gorj a U.A.P., Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, Colegiul Tehnic „Ion Mincu” şi Societatea Română de Radiodifuziune.
Cei 5 artiști plastici profesioniști români ce vor participa la tabăra de sculptură sunt: Paul Popescu, Razvan Nicolae Mincu, Vasile Soponariu, Eugen Bârzu și Sergiu Sălişte. Pe lângă aceștia își vor face apariția și 3 sculptori de pe meleaguri străinătate, și anume: Emil Bachiysky din Bulgaria , Omar Toussoun din Egipt şi Ilie Berindei din Elveția. Deschiderea oficială a taberei va avea loc în data de 1 august, începând cu ora 11:00, la Atelierele U.A.P. din Debarcader, iar festivitatea de prezentare a lucrărilor şi închiderea oficială a taberei va avea loc în data de 24 august, la aceeași oră. Şi în acest an, materialul folosit de artişti va fi tot marmura, tematica lucrărilor fiind la liberă alegere, în funcție de forma și dimensiunile blocului de marmură. Până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni a taberei, artiştii vor prezenta organizatorilor schiţele soclurilor şi fundaţiilor, precum şi recomandările aferente. După finalizare, lucrările vor fi predate prin act de donaţie Primăriei Târgu-Jiu, odată cu cedarea drepturilor de autor, inclusiv cesiunea exclusivă a drepturilor patrimoniale de autor asupra lucrărilor, pe toată durata existenţei acestor opere și pe toate teritoriile. Amplasarea lucrărilor se va face în cadrul Muzeului Sculpturii Contemporane de pe Insula Jiului din Parcul Central. Costurile estimate pentru ediția din acest an a Simpozionului Internațional de Sculptură „Brâncușiana” sunt de 180 000 lei. Până la momentul de față au fost achitate doar marmura (11 000 lei), transportul materialelor (4 000 lei) și onorariul artiștilor (60 000 lei).
Diana Țacu

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu