Nu este o nuntă de vedete, ci uniunea a doi bătrâni care au simţit nevoia de a fi din nou împreună.Soţii Artemizia şi Traian Palanciuc i-au uimit pentru prima dată pe sătenii din Mihoveni-Şcheia acum opt ani, când au hotărât să divorţeze. Şi asta pentru că ea avea 78 de ani, iar el - 75, scrie monitorulsv.ro.
Acum, cei doi au decis să se căsătorească din nou, iar primarul a oficiat ceremonia weekendul trecut. Mireasa în vârstă de 86 de ani şi mirele de 83 au avut ca martori doi vecini, un bărbat de 81 de ani şi o femeie de 79, soţ şi soţie.
Martorii au avut o singură condiţie: ca mireasa să spună tare "da" atunci când primarul o va întreba dacă îl ia din nou în căsătorie pe bărbat. Şi aşa s-a întâmplat.
Artemizia şi Traian Palanciuc s-au căsătorit pentru prima dată în anul 1950, pe când aveau 23, respectiv 20 de ani. „Cu greu m-am dus, mama m-a dat cu de-a sila. Nu l-am iubit, dar ce aveam de făcut, după ce am luat cununia în cap, trebuie s-o duci”, a spus Artemizia Palanciuc.
Lucrurile s-au îmbunătăţit însă în timp, iar cei doi au rămas 55 de ani împreună. Totuşi, în 2005, au ajuns la tribunal şi au divorţat. Motivul? „Eu am dat divorţ, că el era prea zgârcit şi casa cere cheltuială, iar el nu a dat bani. Eu aveam oleacă de pensie şi nu-mi ajungea, aveam o vacă, mai vindeam lapte şi o întindeam aşa. Când îi ceream bani spunea că are nevoie pentru potcoave la cai”, a povestit femeia.
Tot Artemizia crede că, în cei opt ani în care au stat separaţi, moşului i-a mai venit mintea la cap şi e convinsă că vor avea o căsătorie fericită de acum încolo. Şi mirele este de aceeaşi părere, susţinând că nu va mai repeta greşelile din trecut.
"Nunta" s-a rezumat la câteva discuţii şi la un pahar cu ţuică.
sursa: yahoo news
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu