marți, 10 septembrie 2013

DESTINAŢII TURISTICE ÎN GORJ

Cheile Sohodolului




sursa:YouTube

De obicei, rocile sunt reci, neprimitoare, aspre, tăioase, periculoase. Cu o singură excepție: cele de la Cheile Sohodolului, din județul Gorj. Frumusețea lor, care e de-a dreptul răpitoare, te vrăjește într-atât încât uiți că se pot prăvăli peste tine în orice moment sau că te poți răni în ele dacă nu ești atent. Imaginile nu pot surprinde decât a mia parte din splendoarea lor, așa că e musai să le vizitezi, ca să te poți bucura de frumusețea lor în proporție de 100%.
Aceste chei, care se întind pe aproximativ 10 km în interiorul Munților Vulcan, par să aibă viață în ele. Să se comporte ca o ființă umană. Au nevoie de grijă și atenție, respiră pe "nări" și sunt sensibile la sentimente. Să le luăm pe rând, că deja credem că te-am băgat în ceață.
Ca oricare alt obiectiv turistic sau element din natură, ele au nevoie de protecție, căci singure nu se pot apăra, așa cum un copil e incapabil să-și poarte singur de grijă. Din fericire, aici ești obligat să te comporți eco-friendly. În 2008, când le-am vizitat noi, la intrarea în chei era un domn care-ți dădea un sac din plastic în care să colectezi gunoiul pe care l-ai putea lăsa în urmă și unde achitai taxa de intrare, atunci în valoare de 5 lei. Și îți dădea și bon!, pe care-l vezi în imaginea următoare. Puteai intra cu mașina, drumul care străbate cheile fiind asfaltat. Între timp, suma a urcat la 10 lei și automobilul trebuie să-l lași la intrarea în chei. Cu atât mai bine!
Una dintre formațiunile spectaculoase pe care râul Sohodol le-a format aici seamănă cu niște nări gigantice, care miros și trag în piept apa care le trece dedesubt. Aspectul acesta le-a dat și numele de "Nările" (cum puteau să se cheme altfel?), iar când le privești nu te poți abține să nu te gândești dacă ai în față un organism viu sau doar niște roci lipsite de viață?

O altă atracție este Inelul Doamnei, cunoscut și ca Inelul de Piatră. Având în vedere aspectul său deosebit, care ne conduce cu gândul la simbolul căsătoriei, nu se putea să nu fie locul unde să se oficieze cel puțin o încununare de destine. Așadar, conform adevarul.ro, în martie 2009, "Daniel și Cristina s-au îmbrăcat în costume de epocă şi au urcat până la cota 700, la Inel. Ei au ales acest loc pentru asemănarea lui izbitoare cu o verighetă, dar mai ales pentru că aici s-a înfiripat povestea lor de iubire. Au vrut ca modelul lor să fie urmat şi de alţi îndrăgostiţi, iar Adi Câmpeanu, primarul comunei Runcu, cel care a oficiat căsătoria, este pregătit oricând să urce din nou în vârf de munte pentru a lega destinele celor care îşi doresc o ceremonie memorabilă".
Despre aceste minunății în piatră mai trebuie să-ți spunem că dețin două recorduri naționale în domeniul speologiei - Clocoticiul din Scoaba Sărăturii (-99m ) unde se află cel mai mare grup stalagmitic din ţară (10m ) şi Clocoticiul din Cârca Păreţeilor (-149m ) unde se află cel mai mare puţ vertical din ţară (-121m ).
Din Târgu Jiu, mergi pe DN 67D în direcția Baia de Aramă, aproximativ 15 km. O să fie indicator spre dreapta, către chei. Dar, ca să știi, vei ajunge în satul Răchiți, faci dreapta pe DJ 672C și mergi tot înainte până dai de satul Runcu. Când ajungi la o bifurcație mai importantă, nu o iei spre dreapta, către Dobrița, ci stânga și imediat ajungi în Chei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu