În iadul sovietic: Remuşcările lui Aleksandr Fadeev

Cel ce va deveni un celebru scriitor sovietic, Aleksandr Aleksandrovici Fadeev, s-a născut la 22 decembrie 1901, în oraşul rusesc Kimri, gubernia Tver. El şi-a petrecut copilăria în Extremul Orient – satul Ciuguievka, ţinutul Primorie – unde au fost mutaţi părinţii săi cu serviciul. A urmat şcoala primară în Ciuguievka, apoi şcoala comercială din Vladivostok.

FADEEV 1901-1956

Din septembrie 1918, Aleksandr Fadeev devine membru al Partidului Comunist. În timpul războiului civil din Rusia, luptă de partea bolşevicilor. Astfel, în anii 1919 – 1921 participă la luptele din ţinutul Primorie împotriva gărzilor albe şi a intervenţioniştilor japonezi, mai întâi ca partizan, apoi ca ostaş al Armatei Roşii, iar ceva mai târziu luptă în Transbaikal împotriva atamanului Semionov.
În februarie 1921, Fadeev este ales delegat la cel de-al X-lea Congres al Partidului Comunist, de unde pleacă direct pentru a lua parte la înăbuşirea răscoalei marinarilor din Kronstadt, unde este grav rănit. Se însănătoşeşte după un lung tratament medical, apoi este demobilizat şi pleacă să studieze la Institutul de Mine din Moscova, desfăşurând totodată şi o intensă activitate de propagandă comunistă. În anii 1924 – 1926, conduce munca de partid din Kuban şi apoi în regiunea Rostov-pe-Don.
Tot atunci, Aleksandr Fadeev îşi începe şi activitatea literară. Publică succesiv povestirile „Revărsarea” (1924) şi „Crearea regimentului Amguri”, şi romanele „Înfrângerea” (1927), „Ultimul din neamul Udeghe” (1930 – 1940), neterminat, precum şi cea mai cunoscută operă a lui, „Tânăra gardă” (1945). Între anii 1946 şi 1953, a fost preşedintele Uniunii Scriitorilor din Uniunea Sovietică.
Fadeev face parte din primele promoţii de scriitori crescuţi şi educaţi de puterea comunistă. Deşi scriitor talentat şi, se pare, comunist convins, el a fost nevoit să dea înapoi în faţa lui Stalin. Astfel, Fadeev citise o povestire a lui Andrei Platonov, în manuscris, şi o apreciase. Marele cenzor, care era Stalin, a scris însă pe marginea textului lui Platonov că ar fi vorba de ambiguitate, ceea ce l-a făcut pe Fadeev să demaşte povestirea respectivă şi să se autodenunţe în articolul „Despre o cronică chiaburească”!
Într-o scrisoare, acelaşi Aleksandr Fadeev spune: „Sunt căutat de RAPP, mă caută redacţiile mele (în revista „Octombrie” am lăsat recent să-mi scape la tipar povestirea ideologică ambiguă a lui A. Platonov „Makar cel cuprins de îndoială”, pentru care, pe bună dreptate, Stalin m-a scuturat zdravăn, căci povestirea este anarhistă)”.
În legătură cu „Tânăra gardă”, s-a aflat că unul dintre personaje, Stankevici, nu fusese trădător, aşa cum apărea în carte. Mama lui Stankevici, care nici nu mai putea ieşi în oraş de răul lumii, pe care o scuipau şi o înjurau toţi, a venit în lacrimi la scriitor, cu un act în care se preciza că feciorul ei murise cu moarte de erou, în Ţările Baltice.
Autorul şi-a cerut iertare de la această nefericită mamă şi i-a promis că va corecta cumplita greşeală în ediţiile viitoare ale romanului şi că, astfel, numele lui Stankevici va fi reabilitat. Dar când Fadeev s-a dus să-i vorbească de acest caz lui Stalin, dictatorul nici n-a vrut s-audă de vreo modificare în roman, spunând că literatura sovietică nu greşeşte niciodată.
Ros de remuşcări, nu doar din pricina lui Stankevici, ci şi a altor experienţe urâte, prin care a trecut ca scriitor sovietic, Aleksandr Fadeev s-a sinucis la 13 mai 1956, în vila lui de lângă Moscova, la trei luni după celebrul raport al lui Nikita Hruşciov, la cel de-al XX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, asupra crimelor lui Stalin.
Oficial, se spunea că sinucigaşul fusese bolnav şi alcoolic, dar Fadeev lăsase o scrisoare adresată Comitetului Central al PCUS, care începea astfel: „Nu văd nicio posibilitate de a continua să trăiesc, fiindcă arta, căreia i-am dăruit întreaga mea viaţă, este sufocată de conducerea incultă şi sigură de sine a partidului, iar asta nu se poate îndrepta”.
Existenţa scrisorii a fost continuu negată în perioada sovietică, ea fiind publicată abia în septembrie 1990.

sursa: The Epoc Times