joi, 5 septembrie 2013

Raport: Siria a folosit pe scară largă armamentul cu submuniţie

Guvernarea siriană a lui Bashar al-Assad foloseşte "pe scară largă" arme cu submuniţie de la jumătatea lui 2012, conform unui raport publicat miercuri de Coaliţia asupra armelor cu submuniţie, ce regrupează 350 de organizaţii ale societăţii civile din peste 90 de ţări. Raportul oferă o vedere de ansamblu a implementării Convenţiei cu privire la armamentul cu submuniţie adoptată în 2008 şi intrată în vigoare în 2010. Raportul 2013 "detaliază utilizarea masivă a armamentului cu submuniţie de către guvernul sirian în cursul celei de-a doua jumătăţi a anului 2012 şi a primi jumătăţi a lui 2013", indică experţii. Utilizarea de către Siria, stat nesemnatar, a unor mari cantităţi din acest tip de arme a provocat "numeroase victime civile", cel puţin 165, din cele 190 de victime clar identificate în lume.

sursa: mediafax

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu