
Şi acum, în această perioadă grea din punct de vedere financiar, edilul comunei Stoina, Ioana Buşe, găseşte soluţii optime pentru anumite lucrări în această localitate. După ce, în anii trecuţi s-a lucrat asiduu la renovarea unităţilor de învăţământ, a lăcaşurilor de cult şi la infrastructură unde s-au asfaltat 22 de kilometri de drumuri săteşti prin proiecte depuse şi finanţate prin P.N.D.I., în prezent au demarat lucrările pentru extinderea sediului primăriei şi continuă conform graficului stabilit lucrările pentru alimentarea cu apă. Astfel, în noul corp al sediului primăriei vor lua fiinţă 4 birouri, o sală de şedinte şi de cununii civile şi câteva grupuri sanitare moderne. Referitor la aducţiunea de apă, în prezent se forează 2 puţuri, iar valoarea investiţiei se ridică la suma de 36 de miliarde de lei vechi, bani obţinuţi prin Ordonanţa de Guvern numărul 577.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu