vineri, 28 februarie 2014

Pandurii II Târgu Jiu a debutat cu stângul în retur, 2-3 la Lugoj cu Vulturii

Echipa a doua a pandurilor a fost foarte aproape de a pleca cu un punct de pe terenul celor de la Vulturii Lugoj, dar a pierdut dramatic în final. Gazdele au condus cu 1-0 la pauza dintr-o lovitura libera de la 17 metri contestata de gorjeni. Repriza a doua a fost mult mai atractiva. Trupa lui Adi Bogoi și Soron Vintilescu a avut și un handicap major din cauza faptului ca vârful Costi Cocina a fost eliminat pentru cumul de cartonase în minutul 55. Cu toate astea, Pandurii II au egalat în min. 68 dintr-un penalty executat de Danaricu. Vulturii au revenit în avantaj în minutul 68 dintr-un alt penalty acordat după un fault comis de portarul Negrila. Tinerii panduri au avut totuși forța sa mai revină o data și au egalat la 2 prin Trifu în minutul 80 după o gafa în apărarea gazdelor. Meciul s-a încheiat însa 3-2 pentru cei din Lugoj după un gol venit în minutul 85 dintr-o centrare perfecta și un șut plasat. Pandurii au încercat sa mai revină încă o data, dar nu au mai reușit. Trupa lui Bogoi și Vintilescu rămâne cu 22 de puncte în clasament.
ionut nica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu