Potrivit site-ul oficial al grupării gorjene, Ministerul Dezvoltării a dat aviz pentru investiţiile care vor fi făcute începând din 2015 pentru modernizarea şi extinderea Stadionului Municipal din Târgu Jiu, termenul de execuţie fiind de 18 luni.
Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a declarat că lucrările care se vor efectua vizează reabilitarea, extinderea şi modernizarea celor mai importante obiective care compun Complexul Sportiv Municipal din Târgu Jiu, respectiv stadionul unde îşi desfăşoară meciurile oficiale echipa Pandurii Târgu Jiu şi Sala Sporturilor unde evoluează cele două echipe de handbal şi baschet ale clubului Energia Pandurii Târgu Jiu."La Ministerul Dezvoltării s-a întrunit comisia tehnico-economică interministerială unde am obţinut avizul pentru demararea proiectului reabilitare-modernizare-extindere pentru stadion şi sala sportului. Argumentele noastre sunt foarte solide, avem un complex cultural în care se regăsesc operele lui Constantin Brâncuşi, iar în vecinătatea acestuia trebuie să existe şi un complex sportiv care se va îmbunătăţi pe viitor şi cu un proiect pentru un bazin de înot. Săptămâna viitoare vor fi aprobate de Guvern cele două investiţii, apoi se va licita, iar durata de execuţie va fi de 18 luni", a spus Călinoiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu