joi, 9 aprilie 2015

PROIECTE FINALIZATE ŞI PLANURI DE VIITOR LA CÎLNIC

Aşa cum i-a obişnuit pe localnicii din Cîlnic, primarul acestei comune are mai multe investiţii importante realizate, dar şi o serie de proiecte noi pentru care aşteaptă finanţare.
Şi pentru anul 2015, edilul Dumitru Vulpe promite că nu va sta departe de lucrările de investiţii pe care le consideră impetuos necesare.
Astfel că, mai multe drumuri vor fi asfaltate, sau după caz anvelopate cu bitum şi vor fi construite rigole şi poduri. Cuantumul acestor lucrări se ridică la suma de 1 milion de euro, iar finanţarea va fi asigurată de la Uniunea Europeană.
Tot în cursul acestui an, va fi realizată o reţea de canalizare începând cu zona centrală a comunei şi
terminând cu satele aparţinătoare.
PRIMAR COMUNA CîLNIC DUMITRU VULPE: "Aşteptăm finanţarea pentru aceste două proiecte, după obţinerea banilor ne vom consulta cu proiectanţii, şi în cel mai scurt timp vom demara lucrările la drumuri şi canalizare. De asemenea, în curtea Şcolii gimnaziale vom face un teren de sport, şi un grup sanitar ultramodern în incinta acestei unităţi de învăţământ".
Referitor la proiectele terminate, Vulpe se poate mândri cu "Centrul de Informare Turistică" şi cu renovarea, modernizarea şi dotarea cu aparatură de sonorizare a Căminului Cultural.
PRIMAR DUMITRU VULPE:" În prezent, cetăţenii din comună beneficiză de acest Centru, dar şi turiştii care doresc să afle istoricul comunei Cîlnic".



Cătălin Bădescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu