Marți, în centrul orașului Fetești, înconjurat de o armată de cântăreți, marele actor Horațiu Mălăele a tăiat panglica teatrului care îi va purta pe viitor numele!La petrecerea care a precedat inaugurarea noii săli au participat mai multe personalități culturale și, surprinzător, o mare galerie de vedere ale scenei muzicale, amintim Laurențiu Duță și Mihai Budeanu (3 Sud Est), Leo Iorga, Keo, Misty, Daniel Cruceru și soția sa, deputatul Cristina Pocora, Amy, Radu Tudor (TVR), Nicole Cherry dar și cei ce au făcut oficialitățile în calitate de gazde, inițiatorul proiectului, Marius Gavrilă și primarul municipiului Fetești, Gheorghe Catrinoiu. Cunoscut fiind și un mare caricaturist, Mălăele a adus din atelierul său, în semn de mulțumire, o lucrare specială, un autoportret.
Plin de modestie, maestrul Horațiu Mălăele (63 ani) a recunoscut că simte un pic de disconfort să-și vadă numele deasupra unei săli dar se bucură nespus de interesul pe care publicul feteștean îl manifestă pentru teatrul.
Dovadă că piesa ce a fost pusă în scenă la inaugurarea edificiului-”Sunt un orb” a avut două reprezentații în aceeași seară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu