vineri, 11 septembrie 2015

Opţiunile României în criza refugiaţilor, explicate de europarlamentarii români

Europarlamentarii români explică ce poate să facă România referitor la propunerea Comisiei Europene cu privire la refugiaţi şi migraţie, unii considerând că este nevoie de o dezbatere serioasă şi că România trebuie să fie parte a soluţiei europene, în timp ce alţii spun că CE s-a grăbit cu decizia.
Renate Weber, membră a grupului ALDE, care a votat pentru rezoluţia adoptată joi de Parlamentul European cu privire la planul Comisiei Europene, a declarat pentru MEDIAFAX că "trebuie să ne întrebăm foarte serios în ce măsură suntem dornici să avem doar avantaje din apartenenţa la Uniunea Europeană sau să ne asumăm şi obligaţiile care derivă din această apartenenţă".

Weber a spus că decizia se va lua în Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), care va avea loc luni la Bruxelles, ea precizând că în plenul PE rezoluţia cu privire la refugiaţi şi migraţie a fost adoptată de majoritatea eurodeputaţilor.

"Un principiu fundamental este cel al solidarităţii şi întrebarea este dacă este corect ca unele state să ducă tot greul, în vreme ce celelalte să vină şi să impună anumite condiţii speciale pentru ele. Trebuie să ne gândim că astăzi, de exemplu, Grecia şi Italia sunt state confruntate cu un val uriaş, vorbim de peste suta de mii de refugiaţi în fiecare din cele două ţări, numai din ultima perioadă, nu din ce a mai fost şi înainte", a mai spus Renate Weber.

Referitor la cotele obligatorii, Weber a spus că "evenimentele din ultima vreme, care sunt cu totul şi cu totul excepţionale, au determinat Comisia Europeană să ia o astfel de decizie, susţinută foarte larg de Parlamentul European, anume privind cotele obligatorii."

Eurodeputatul român a mai spus, referitor la anunţul făcut de Guvernul de la Bucureşti, potrivit căruia România poate asigura 1.785 de locuri pentru imigranţi, că acest lucru este valabil în vremuri normale, nu în condiţii excepţionale.

"Noi trăim vremuri cu totul şi cu totul excepţionale. Crede cineva că Grecia are capacitatea de a primi peste suta de mii de oameni? Ce spune România nu este doar obiecţia ei, şi alte ţări au ridicat astfel de obiecţii. 1.785 este ceea ce există astăzi ca facilităţi construite unde putem primi oameni. Problema este, repet, că trăim vremuri excepţionale, e un aflux de oameni în Europa care solicită statutul de refugiat. Insist, de refugiat, nu imigranţii, de refugiat politic, adică acolo unde se aplică prevederile Convenţiei de la Geneva şi, în timpuri excepţionale, bănui că fiecare stat din mers va încerca să îndrepte unele lucruri, să aranjeze. Eu, personal, nu văd o altă soluţie”, a spus Weber.

Referitor la posibilitatea ca România să negocieze aderarea la spaţiul Schengen pe fondul crizei refugiaţilor din Europa, Renate Weber a declarat: "Eu nu cred că cele două vor fi discutate împreună sau că a cere una ca să accepţi cealaltă o să meargă. Nici nu ştiu dacă ar fi foarte onorabil. Eu spun de ani de zile că România trebuie să fie în spaţiul Schengen, dar nu cred că lucrul acesta trebuie să se facă aşa, ca o tranzacţie acum, când este altul subiectul pe agendă".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu