luni, 11 iunie 2018

PRIGORIA, IN CONTINUA DEZVOLTARE

Inca de la preluarea mandatului de primar al comunei Prigoria, edilul Iuliana Iliescu si-a dat interesul pentru dezvoltarea acestei localitati. Cu toate ca a fost greu ca or
ice inceput, rezultatele incep sa fie vizibile.
Fara a avea experinta in administratia publica, Iulia Iliescu fiind de profesie medic generalist a demonstrat ca daca exista seriozitate in cea ce faci, se pot realiza lucruri importante.
Primarita are cateva obiective realizate pana acum, dar si obiective pentru urmatorii ani.
In curând in cadrul P.N.D.L- Programul National de Dezvoltare Locala vor incepe lucrarile pentru reabilitarea drumurilor comunale DC 12 si DC 23 A pe raza comunei Prigoria.
Valoarea acestei investitii se ridica la suma de 5.637.330 lei.
O prioritate deosebita pentru primar a fost alunecarea de teren din satul Negoiesti. Aici erau 200 de gospodarii care erau practic izolate de restul comunei, dar începând cu luna iulie a anului 2016 s-a consolidat drumul respectiv prin instalarea de gabioane.
Un alt obiectiv important a fost extinderea sediului primariei pentru ca atat functionarii de aici, dar si cetatenii care vin aici cu diferite probleme sa beneficieze de conditii decente.
Nici persoanele in varsta, sau copiii ai caror parinti sunt plecati la munca in strainatate nu au fost uitati de primarul Iulia Iliescu.
In acest sens a fost depus pe G.A.L. un proiect pentru Centru de Zi Multifunctional ce va fi amplasat in satul Zorlesti.
Iliescu a mai afirmat ca in locul fostei brutarii va lua fiinta un Camin Cultural.
De asemenea primarita a mai afirmat ca investitiile nu se vor opri in acest punct.


A consemnat Catalin Badescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu