PALATUL COTROCENI - partea a II-a -

Renovări şi remobilări ale spaţiilor domneşti de la Cotroceni s-au succedat astfel şi după 1866, nu însă la nivelul pe care-l dorea principele Carol. În octombrie 1889 s-a introdus alimentarea cu apă în grădina palatului. Intenţia regelui Carol I era însă de a transforma Cotroceniul într-un palat, iar prilejul i-a fost oferit de căsătoria moştenitorului tronului, nepotul său Ferdinand de Hohenzollern cu principesa Maria de Saxa Coburg-Gotha, nepoată a ţarului Rusiei şi a reginei Angliei (24 decembrie 1892/10 ianuarie 1893). În consecinţă, la 18/30 mai 1893 a fost deschis un credit guvernamental în valoare de 1.000.000 lei pe seama Ministerul Agriculturii, Comerţului, Industriei şi Domeniilor pentru renovarea vechilor case domneşti, de fapt construirea unui palat regal la Cotroceni, reşedinţă oficială a moştenitorilor Coroanei.

Aspectul ansamblului a fost modificat esenţial, arhitectul ales de regele Carol I fiind francezul Paul Gottereau, care executase anterior lucrări de constructie şi renovare la Palatul Regal din Calea Victoriei. Acesta a zidit noul palat de la Cotroceni între anii 1893-1895 pe fundaţiile vechilor case domneşti, încorporând de fapt o bună parte din zidăria acestora; clădirea era structurată pe două etaje, la primul aflându-se spaţiile de reprezentanţă, saloanele de recepţie, sufrageriile, cabinetul de lucru al principelui, iar la cel de-al doilea apartamentele tinerei familii princiare şi ale suitei sale. A rezultat o reşedinţă în maniera eclectismului francez, cu menţionarea faptului că fiecare spaţiu avea o rezolvare estetică ce îl individualiza. Prin lucrările de calitate executate acum şi mai târziu, Cotrocenii au devenit una dintre cele mai moderne reşedinţe, dispunând de toate utilităţile ce asigurau confortul familiei princiare, ulterior regale (încălzire centrală, canalizare, instalaţii electrice de iluminare).

Principele Ferdinand şi principesa Maria s-au mutat la palatul Cotroceni în martie 1896, la scurt timp organizând un bal mascat, primul dintr-o serie de baluri şi serate ce vor conferi atâta strălucire acestor spaţii. Principesa Maria, viitoarea regină, o persoană rafinată şi cu un deosebit gust artistic, manifestând deschidere către mişcarea culturală a începutului secolului XX, a dispus modificări semnificative ale anumitor interioare (salonul de aur, salonul Cerchez, dormitorul argintiu, salonul norvegian), Cotrocenii devenind una dintre "casele sale de vis". Succedându-se în timp după 1901 până către 1927, întrerupte în timpul războiului, aceste reamenajări şi redecorări ale interioarelor au fost realizate prin implicarea activă a reginei Maria de către arhitecţii Grigore Cerchez, Karl Liman, Ion Ernest. 

Între cele două războaie mondiale, regina Maria a descoperit şi a apreciat în mod deosebit stilul neoromânesc. La indicaţiile sale, arhitectul Grigore Cerchez a extins şi a remodelat aripa nordică a palatului. Era momentul când s-au conturat spaţiile marelui salon de recepţii - salonul alb- şi sufrageriei oficiale de la etajul I. 

Palatul de la Cotroceni a fost nu doar o reşedinţă privată, ci şi un spaţiu de reprezentanţă publică. Dineuri deosebite au fost oferite în onoarea unor şefi de state sau a unor personalităţi politice şi culturale. În 1896 împăratului Austro-Ungariei Franz Iosef, aflat în vizită, i s-a oferit de către familia regală a României un dineu la Cotroceni. În 1909 regele Carol I îl primea aici pe kronprinţul Germaniei Frederic Wilhelm. Un dejun i se oferea la Cotroceni şi prinţului Japoniei, Naru Hiko Higashi Kuni, în aprilie 1924.  Palatul Cotroceni a devenit în anumite momente un centru de decizii politice importante pentru ţară. Astfel, în Consiliul de Coroană din 14/27 august 1916, întrunit în marele salon de recepţii, a fost adoptată decizia ieşirii României din neutralitate şi intrarea ei în război alături de Antanta. Tot în aceste spaţii tinerii regi ai României, Ferdinand I şi Maria, primeau în 1918 delegaţiile Transilvaniei, Bucovinei, Banatului şi Basarabiei, venite să aducă adeziunea românilor din aceste provincii de unire cu România. După moartea reginei Maria în 1938, regii Carol al II-lea (1930-1940) şi Mihai (1940-1947) au folosit numai temporar reşedinţa de la palatul Cotroceni.

 În condiţiile izbucnirii celui de al doilea război mondial, Consiliul de Coroană întrunit la Cotroceni de către regele Carol al II-lea la 6 septembrie 1939 decidea neutralitatea României.  Palatul şi biserica au avut de suferit atât în urma cutremurului din 1940, cât şi a bombardamentelor americane, ulterior germane, din timpul celui de-al doilea război mondial, situaţia generală fiind deosebit de gravă. Deşi condiţiile erau dificile, s-au executat lucrări de consolidare şi restaurare a bisericii şi palatului, prin intervenţia Casei Regale şi a Comisiunii Monumentelor Istorice, conform proiectelor arhitecţilor Mario Stoppa, P. Antonescu, H. Teodoru.

În 1948, după abdicarea familiei regale, palatul Cotroceni, aflat în folosinţa acesteia, şi biserica, împreună cu tot patrimoniul lor mobil, au trecut în proprietatea statului. La 18 iunie 1948 printr-o decizie a Consiliului de Miniştrii, palatul Cotroceni a fost dat în administrarea şi folosinţa Ministerului Afacerilor Interne. De asemenea, prin acelaşi act multe dintre valorile aflate în palatul Cotroceni au fost repartizate spre gestionare unor diverse ministere. La 15 septembrie 1948, printr-o nouă decizie a Consiliului de Miniştrii, palatul Cotroceni era plasat sub administrarea Ministerului Artelor şi Informaţiilor. În 1955 Palatul Cotroceni şi biserica erau declarate monumente istorice. 
Transferat în mai 1949 în folosinţa Uniunii Tineretului Muncitoresc, în intervalul 1950 - 1976 Palatul de la Cotroceni a funcţionat ca Palat al Pionierilor, din consideraţii ideologice biserica fiind  închisă cultului. În 1976 ansamblul de la Cotroceni avea să-şi modifice din nou funcţia, care devenea una rezidenţială. 

Afectate de cutremurul deosebit de puternic din 1977, palatul şi biserica urmau să intre într-un vast proiect de restaurare. Ample lucrări de refacere şi restaurare au început la 27 decembrie 1977, sub coordonarea arhitectului Nicolae Vlădescu, fiind încredinţate Institutului de proiectare şi execuţie "Carpaţi". În decembrie 1983, în condiţiile avansării lucrărilor de restaurare a Palatului Cotroceni şi de construire a unor noi clădiri, destinate a deveni sediul Preşedinţiei Republicii Socialiste România, autorităţile comuniste au considerat că biserica era "incompatibilă" cu restul ansamblului, în iunie 1984 demolând-o cu tot protestul oamenilor de cultură. Exista un proiect de reconstruire a acesteia în parcul palatului, de aceea s-a recuperat o bună parte din pietrărie (coloane, ancadramente de uşă, de ferestre, brâul median) şi s-au extras 49 de fragmente din fresca interioară. Prin opţiunea arhitectului, noua aripă a palatului construită pe latura de sud, precum şi clădirile din incinta secundară au fost armonizate din punct de vedere al stilisticii arhitecturale vechiului ansamblu de la Cotroceni. În compunerea anumitor spaţii au fost preluate elemente de arhitectură şi decoraţie specifice ctitoriei cantacuzine. Din 1990 ansamblul de la Cotroceni a devenit sediu al Preşedinţiei României. În 1991 s-a decis ca în spaţiile fostului palat regal, incluzând şi încăperi păstrate din vechea mânăstire, să funcţioneze un muzeu cu misiunea de "a prezenta istoricul ansamblului medieval Cotroceni, evoluţia şi transformările survenite de-a lungul timpului". Astfel, la 12 iulie 1991 Guvernul României a hotărât înfiinţarea Muzeului Cotroceni, ca instituţie de reprezentare naţională, în subordinea Ministerului Culturii, fiind deschis publicului la 27 decembrie 1991. Din anul 2001, Muzeul Naţional Cotroceni se află în subordinea Administraţiei Prezidenţiale. În intervalul 2003-2004, Administraţia Prezidenţiala a reconstruit sub forma unui "Memorial Cantacuzin" o parte din fosta biserică (pronaosul şi pridvorul), fiind reînhumate osemintele Cantacuzinilor înmormântaţi aici, care fuseseră recuperate la demolare. Lucrările de construcţie au fost reluate între 2008-2009, fiind finalizată biserica (altarul şi naosul) şi sfinţită ca un nou lăcaş de cult. De atunci a intrat şi în circuitul de vizitare al muzeului.

Spaţiu de decizie şi de reprezentanţă, dar şi de cultură, ansamblul Cotroceni se constituie astfel într-unul din locurile memorabile ale istoriei românilor.