MĂNĂSTIREA ARGEŞULUI - partea întâi -

 Mănăstirea Argeşului se află în oraşul Curtea de Arges şi este ctitorită de Neagoe Basarab (1512-1517).

Încărcată de istorie şi legendă, prima reşedinţă a Ţării Româneşti, Curtea de Argeş a cunoscut gloria începuturilor istoriei neamului. "Aici, pe cursul superior al Argeşului, se afla vestita Argedava, cetatea de scaun a lui Burebista şi a tatălui său, marele rege al confederaţiei de triburi geto-dacice, a cărui prietenie şi protecţie o căutau cetăţile greceşti de pe malul Mării Negre pe la mijlocul veacului I înainte de Hristos. El este cel care a sădit în inima strămoşilor noştri de baştină conştiinţa că sunt un popor imens şi vrednic de cinste. Nimic surprinzător deci că şi mai târziu, tot pe cursul Argeşului vom întâlni şi cele dintâi capitale ale Ţării Româneşti. Valea Argeşului se dovedeşte, astfel, ca un străvechi leagăn de viaţă autohtonă dacă şi românească. "Primii noştri voievozi" Basarabii, descălecători de ţară, dătători de legi şi datini" şi-au stabilit aici scaun domnesc pentru ei şi urmaşii lor timp de peste două veacuri, lăsându-ne nu numai pilde de vitejie, ci şi un bogat patrimoniu artistic şi literar, "suprema avuţie" a acestui neam. Nicolae Iorga afirma că: "monumentele sunt istoria vie a neamului".

"Domn ales, învăţat, bun... şi iubitor de pace şi ţară" Neagoe Basarab a înfrumuseţat viaţa poporului român, ctitorind două mari creaţii de valoare universală: una artistică - Mănăstirea Argeşului, iar alta literară - Învăţăturile către fiul său Theodosie.

Creaţie izvorâtă din efort şi suflet, din legendă şi adevăr istoric, Biserica Mănăstirii Argeşului se ridică falnică şi mândră, demnă şi puternică, impresionând prin proporţii şi veşmântu-i ornamental. Faima zidirii monumentului a atras numeroşi călători români şi străini, care fascinaţi de frumuseţea, grandoarea şi perfecţiunea construcţiei s-au întrecut în elogierea ei.

Catedrala lui Neagoe Basarab este nu numai un sublim lăcaş de cult, ci şi o operă de artă a literaturii anonime, legenda "Meşterului Manole" în a cărei tălmăcire, creaţia înseamnă jertfă, dăruire de sine, răbdare, migală, pentru a şlefui şi înălţa piatra, a combina culorile şi a da viaţă cuvintelor. Conştient că "nici un creator nu poate intra în universalitate decât prin poarta propriei sale culturi naţionale, că nici un creator nu poate pătrunde în eternitate decât purtând pe umeri pecetea vremii sale", Neagoe Basarab "şi-a stors şi sângele din inimă...şi nu a cruţat nici o cheltuială" pentru ridicarea şi împodobirea acestei biserici.

Erou de baladă, Neagoe Basarab a intrat în eternitate şi prin Învăţăturile către fiul său Theodosie - prima creaţie de valoare universală a literaturii române, un adevărat "testament politic, pedagogic, filozofic şi enciclopedic". Ca orice operă de valoare "Învăţăturile" lui Neagoe Basarab sunt o lecţie de elevaţie morală şi spirituală, o lecţie de comportament existenţial şi demnitate umană.

Mănăstirea Curtea de Argeş este şi rămâne monumentul perfect construit în Ţara Românească, iar înălţarea ei la Curtea de Argeş constituie un eveniment unic în istoria noastră medievală.

Frumuseţea podoabei sculptate şi pictate, avuţiile cu care era înzestrată, toate acestea vădeau puterea, bogăţia, gustul şi mărinimia întemeietorului, sporindu-i prestigiul faţă de contemporani şi veşnicindu-i amintirea printre urmaşi.

După documente şi inscripţii, ca şi din mărturiile săpăturilor arheologice, istoria acestui străvechi ţinut voievodal, chiar dacă nu consemnează data precisă când s-au grupat aici primele centre locuite, face însă dovada că aceste centre s-au dezvoltat îndeajuns de repede, pentru ca, pe la jumătatea veacului al XIV-lea, să ateste deopotrivă cu existenţa unui Scaun Domnesc, şi pe aceea a unei însemnate organizări bisericeşti. Astfel asociate, puterea statală şi cea religioasă împodobesc valea Argeşului cu fapte de arme şi locaşuri de închinare, care-i păstrează intactă funcţia ei spirituală, chiar atunci când capitala se mută la Târgovişte.

Dintre monumentele care au fost făurite de-a lungul veacurilor, din câte au împodobit Argeşul voievodal, de bună seamă că biserica înălţată de Neagoe Basarab (1512-1521) este cea mai valoroasă construcţie de artă şi arhitectură bisericească.

Începută în 1514 din vrerea lui Neagoe Basarab de a crea un monument fără seamăn de frumos, lucrările ei s-au încheiat trei ani mai târziu, aşa încât la 7 ianuarie 1517, ctitorul putea chiar să vorbească de "mănăstirea domniei mele de la Argeş" şi să-i hărăzească "vama ce este la Ocna Mică de la Târgovişte..."

Ascultând nu numai legenda, ci şi unele ştiri istorice, se pare că din lipsă de bani, cu toată jertfirea podoabelor Doamnei sale, dar mai ales din lipsă de zile, zugrăvirea bisericii n-a putut fi isprăvită înainte de trecerea întru cele veşnice a lui Neagoe Basarab.

Aşadar, ginerele voievodului, Radu de la Afumaţi (1522-1529), odată urcat în scaun, a dat grabnică ascultare legământului făcut, consfinţit şi prin pisania din 10 septembrie 1526, care menţionează şi numele lui Dobromir zugravul.

După toate izvoadele, Neagoe Basarab a clădit biserica sa pe fundaţiile unui locaş mai vechi, care nu fusese altul decât sediul primei Mitropolii a Ţării Româneşti. Pe aceasta, Neagoe găsind-o "dărâmată şi neîntărită... a zidit-o şi înălţat-o din temelii". În această formă de început, biserica Mănăstirii Curtea de Argeş cunoscută din 1793 sub denumirea de "Biserica Episcopală", când a devenit reşedinţa Episcopiei Argeşului, rămâne, pentru arhitectura veacului al XVI-lea, dacă nu monumentul cel mai de seamă, una dintre cele mai reprezentative construcţii ale sale.